Oprescu vrea să dea în judecată conducerea RADET

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, intenţionează să acţioneze în instanţă conducerea RADET, pentru modul în care au fost gestionaţi banii acestei regii.
Economica.net - lun, 23 ian. 2012, 16:15

„Am să adresez o plângere penală pentru acest motiv. Dacă nu or mai fi şi alte motive. Primăria Generală împotriva modului în care au fost gestionaţi banii la RADET. Împotriva conducerii RADET. Este vorba de o serie de cheltuieli, iar banii se duc în alte conturi şi atunci, în faţa evidenţei, am procedat după lege. Am intrat la controlul obişnuit, contabil-financiar”, a precizat luni Oprescu, după şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

 

El a spus că este posibil ca RADET-ul să intre în procedură de insolvenţă, din cauza datoriilor istorice şi a penalităţilor către Elcen, dar a asigurat că bucureştenii nu vor avea probleme cu căldura în această iarnă.

 

„RADET-ul poate să intre în insolvenţă în momentul în care nu-şi plătesc datoriile şi le blochează conturile. Pentru bucureşteni înseamnă că ar trebui să plătesc bugetul Capitalei o dată şi jumătate, pentru a acoperi nişte hoţii care au loc, de ani şi ani de zile. Penalităţi la penalităţi. Pe un contract cadru făcut în anul 2001-2002 de către ANRE, care nu poate fi atacat pentru că este prin hotărâre de Guvern”, a explicat primarul general.

 

Edilul -şef a vorbit despre controlul Curţii de Conturi făcut la Elcen, căruia i-a recomandat să adune toţi banii.

 

„Cum să adune toţi banii Elcen-ul? Că el are o serie întreagă de bani care nu se validează. Sunt penalităţi la penalităţi. El din asta trăieşte, după urma Capitalei. Eu nu pot să stau să-mi comunice mâine, poimâine, că intră (n.r. – RADET) în faliment din cauza Elcen-ului şi nimeni nu e de vină, nimeni nu a semnalat nimic, nu a făcut nimic. Eu nu pot să înghit minciunile astea, pentru că de trei ani de zile stăm să ne luptăm pe această temă. Ca dovadă, Guvernul nu face nicio mişcare”, a afirmat Oprescu.

 

Primarul general a spus că nu mai doreşte să plătească niciun ban nemuncit către Elcen.

 

„Nu mai am chef să le dau niciun fel de ban nemuncit sau nedatorat cinstit. Costurile sunt acoperite. Am plătit 3.000 de miliarde lei vechi şi acum mi se comunică faptul că am 5.000 de miliarde şi penalităţi – mai mult de 8.000 de miliarde lei vechi. Penalităţi la penalităţi. Eu îmi achit subvenţia pe care am promis-o bucureştenilor, din banii dânşilor şi, fără probleme, îmi achit toate aceste sume. Dar ei socotesc în felul în care vor, pentru ca Primăria să rămână captivă încă vreo 520 de ani de acum încolo”, a susţinut Oprescu.

 

El a spus că din luna august-septembrie nu a mai plătit datoriile istorice către Elcen, în schimb a plătit facturile la zi.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră pe piața de asigurări din România. UNIQA lansează prima clauză de asigurare pentru acte de bullying din țară
Premieră pe piața de asigurări din România. UNIQA lansează prima clauză de asigurare pentru acte de bullying din țară
UNIQA Asigurări introduce o premieră pe piața locală: clauza suplimentară pentru acte de bullying comise de alți minori, disponibilă împreună cu asigurarea de locuință UNICASA, care oferă......
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Ce progrese au mai făcut turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Ce progrese au mai făcut turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
Constructorul turc Makyol a trecut de pragul de 50% și la lucrările de pe tronsonul 3 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș, ...
VIDEO Centura Comarnic e gata. Cum se circulă pe noul drum din Prahova. Anunțul unui oficial de la Transporturi
VIDEO Centura Comarnic e gata. Cum se circulă pe noul drum din Prahova. Anunțul unui oficial de la Transporturi
Lucrările la Centura Comarnic sunt practic finalizate și se fac ultimele pregătiri pentru darea în trafic, anunță joi ...
MOL a finalizat lucrările de reparații la rafinăria sa din Ungaria, afectată de un incendiu produs în toamna lui 2025
MOL a finalizat lucrările de reparații la rafinăria sa din Ungaria, afectată de un incendiu produs în toamna lui 2025
Grupul maghiar MOL anunță că a finalizat lucrările de construcție la unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea, care a fost ...