OPSFPR amenință că va protesta prin oprirea trenurilor, dacă nu ajunge la o înțelegere cu furnizorul de energie Electrificare S.A.

O acţiune de protest prin oprirea trenurilor de marfă va fi organizată în cazul în care nu vor fi găsite soluţii legale şi viabile de rezolvare a problemelor şi de eliminare a comportamentului abuziv al furnizorului de energie electrică faţă de operatorii de transport feroviar, potrivit unui comunicat remis miercuri de Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România (OPSFPR), relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 dec. 2021, 21:06
OPSFPR amenință că va protesta prin oprirea trenurilor, dacă nu ajunge la o înțelegere cu furnizorul de energie Electrificare S.A.

Comunicatul, semnat de preşedintele organizaţiei, Vasile Şeclăman, face referire la solicitarea semnării actului adiţional de prelungire pentru anul 2022 a Contractului de furnizare a energiei electrice pentru locurile de consum alimentate din reţeaua de contact feroviară, transmis de către SC Electrificare CFR SA operatorilor de transport feroviar.

„Referitor la solicitarea SC Electrificare SA exprimată în Adresa nr. 4233 din 25.11.2021, transmisă operatorilor de transport feroviar, furnizorul de energie electrică pe calea ferată a cerut aprobarea pentru modificarea Anexei 6 din respectivul contract şi solicită semnarea unui nou act adiţional de prelungire a contractului Nr.1/6677/22.12.2015. Dorim să aducem la cunoştinţă faptul că, în cadrul unei şedinţe care a avut loc în data de 7 decembrie a.c. la care au participat majoritatea membrilor săi, Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România a reanalizat relaţia contractuală încheiată prin contractul cu SC Electrificare CFR SA, care a fost prelungit anual de încă 5 ori (inclusiv în acest an, de două ori), prin prisma liberalizării pieţei energiei electrice, conform Legislaţiei naţionale şi a Directivei UE 944/2019, precum şi a Regulamentului UE 943/2019”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii OPSFPR susţin că s-a analizat propunerea furnizorului privind încheierea unui nou act adiţional la vechiul contract şi, deoarece s-a constatat că această propunere nu este în concordanţă cu ultimele modificări legislative naţionale, dar şi europene şi pentru că în asigurarea energiei electrice pe calea ferată, un rol important îl are şi distribuitorul CNCF CFR SA, s-a hotărât solicitarea organizării unei întâlniri la sediul CNCF CFR SA. La această întâlnire ar urma să participe „persoane cu putere de decizie din partea acestei companii, dar şi din partea SC Electrificare SA, precum şi un delegat din partea Direcţiei de Transport Feroviar din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pentru a discuta o serie de probleme cu privire la asigurarea energiei electrice pentru transportatorii feroviari”.

De asemenea, reprezentanţii OPSFPR susţin că au solicitat şi Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar să fie de acord cu propunerea lor şi să delege, la această şedinţă, un inspector din cadrul Direcţiei de specialitate care are în răspundere transportul feroviar.

Conform sursei citate, printre principalele probleme pe care membrii organizaţiei au hotărât să le dezbată cu ocazia întâlnirii sunt: discutarea poziţiei de monopol pe care o deţine furnizorul şi modul în care se comportă faţă de operatorii feroviari, precum şi creşterea transparenţei cu privire la modul, valoarea şi condiţiile de achiziţie a energiei de către furnizor.

Pe lista problemor se află, de asemenea, încercarea de a găsi soluţii de procurare mai ieftină a energiei şi crearea de condiţii pentru ca operatorii să îşi poată procura singuri energia, dar şi reanalizarea valorilor pe MWh propuse pentru energia electrică ce urmează a fi asigurată.

Totodată, în cadrul întâlnirii o altă temă este realizarea unui calendar privind reformele necesare a fi realizate în sistemul de furnizare a energiei electrice pe calea ferată, astfel încât să se poată liberaliza această piaţă, despre discutarea posibilităţii de a se încheia un nou contract în condiţiile respectării prevederilor legale în vigoare. De asemenea, o altă temă de discuţie este reprezentată de posibilitatea decontării energiei electrice returnate către linia de contact (în cazul locomotivelor electrice dotate cu acest sistem).

„Dorim să reamintim şi faptul că, în urma discuţiilor purtate în acest an cu ANRE, preşedintele agenţiei a emis Ordinul nr. 86/2021 prin intermediul căruia s-a modificat Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice de operatori, alţii decât operatorii de distribuţie concesionari, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 102/2016, scopul modificării acestei metodologii fiind acela de a permite operatorilor de transport feroviar să îşi aleagă liber furnizorul de energie până la implemetarea sistemului de telegestiune. Mai exact, reprezentanţii ANRE au pus în vedere furnizorului SC Electrificare CFR SA să respecte prevederile acestui ordin, ale Anexei l din ordin şi a întregii legislaţii din domeniul energiei şi să permită operatorilor de transport feroviar să îşi aleagă liber furnizorul de energie în reţeaua de contact feroviară. ANRE a comunicat reprezentanţilor SC Electrificare CFR SA şi reprezentanţilor CNCF CFR SA şi faptul că, până la implementarea sistemului de telegestiune, măsurarea energiei consumate de fiecare operator se poate efectua cu ajutorul contoarelor existente pe locomotive”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în cadrul aceleiaşi şedinţe a OPSFPR s-a hotărât, în unanimitate, că în cazul în care partenerii de dialog nu vor fi deschişi în a găsi soluţii legale şi viabile de rezolvare a problemelor şi de eliminare a comportamentului abuziv pe care îl are şi l-a avut furnizorul faţă de operatorii de transport feroviar, se va organiza o acţiune de protest prin oprirea trenurilor de marfă, la o anumită dată şi oră ce urmează a se stabili.

Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România are 14 membri, operatori feroviari de marfă, care deţin în prezent peste 70% din această piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune
Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus......
Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus azi prețul motorinei vândute în stațiile ...
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare judeţ
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, ...
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card mai ușor de folosit?
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card ...
Numărul unic #7458 a fost accesat de peste 11 milioane de ori în 2023, doar pentru plata călătoriilor cu mijloacele STB ...