Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 38/2025 privind restituirea proprietăților amenință dreptul de proprietate, statul de drept și încrederea investitorilor

În nota de fundamentare a OUG se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 43/2025, ordonanța având drept scop crearea cadrului legal prin care dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea 165/2013 sunt aliniate prevederilor constituționale.

Textul, publicat în data de 5 august 2025, aprobat de Guvernul României pe 8 august 2025 și publicat în Monitorul Oficial în aceeași zi, conține măsuri care încalcă dreptul proprietarului de drept de a dispune asupra contravalorii imobilului naționalizat. Aceste măsuri sancționează, în mod retroactiv, contractele încheiate legal, prin acordarea unei despăgubiri de numai 15% peste prețul plătit, și extind perioada de despăgubire la șapte ani, prin adăugarea a încă două tranșe.

După ce Statul Român, printr-o legislație incoerentă și inconsecventă, a menținut timp de peste 30 de ani o stare de incertitudine pentru proprietarii de drept ai imobilelor naționalizate, în prezent impune o perioadă de șapte ani pentru acordarea despăgubirilor și restricționează posibilitatea acestora de a obține mai rapid sume de bani prin vânzarea punctelor către terțe persoane. Mai mult, Statul Român preia rolul acestor terți – care, de regulă, oferă un preț semnificativ (60-70% din valoarea punctelor) – oferind o despăgubire redusă de numai 40% din valoare. Dacă în perioada comunistă imobilele au fost naționalizate, în marea lor majoritate fără vreo despăgubire dreaptă și prealabilă, acum, după ani de proceduri, proprietarilor de drept sau moștenitorilor li se oferă o compensație considerabil diminuată, prezentată ca o opțiune mai rapidă, dar care le limitează orice altă cale de a obține o valoare mai apropiată de cea reală.

În mod evident, această OUG încalcă atât prevederile art. 44 din Constituția României, cât și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Constituția României, la art. 44, garantează dreptul de proprietate privată, stipulând că acesta este ocrotit în mod egal, indiferent de titular, și că exproprierea este permisă numai pentru o cauză de utilitate publică, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire. Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO consolidează această protecție, interzicând statelor să priveze o persoană de bunurile sale, cu excepția cazurilor de interes public, în condițiile prevăzute de lege și în conformitate cu principiile generale ale dreptului internațional. Ambele texte invocate garantează, de asemenea, dreptul proprietarului de a dispune liber de bunurile sale. Ordonanța de urgență încalcă ambele standarde prin introducerea unor măsuri retroactive care reduc semnificativ valoarea proprietății, fără motiv de utilitate publică, fără despăgubire prealabilă și fără asigurarea unui just echilibru între interesul general și drepturile individuale, intervenind în contractele prin care proprietarul de drept dispune de echivalentul imobilului naționalizat și stabilind, în locul părților, valoarea de tranzacționare.

În plus, această OUG se aplică, potrivit art. II alin. (1), printr-o formulare ambiguă și neclară, în mod retroactiv tuturor situațiilor în care punctele de despăgubire au fost tranzacționate prin contracte de vânzare cu date clare, încălcându-se astfel și principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Ordonanța de Urgență introduce în cadrul Legii nr. 165/2013, articolul 31, două noi alineate după alineatul (2). Alineatul (2^1) prevede că, în cazul transmiterii drepturilor recunoscute printr-o decizie de compensare, dobânditorul va primi un număr de puncte egal cu prețul plătit fostului proprietar, la care se adaugă 15% din diferența până la valoarea integrală a despăgubirii. Dacă prețul de achiziție nu poate fi determinat, alineatul (2^2) acordă doar 15% din valoarea stabilită. În practică, prin această modificare, cumpărătorii de bună-credință ai punctelor se confruntă cu o diminuare de 85% a valorii recunoscute, anulând posibilitatea valorificării punctelor prin vânzarea pe piața liberă. Măsura echivalează cu naționalizarea a circa 50% din valoarea economică a activului, reprezentând o formă de expropriere mascată ce contravine în mod evident articolului 44 din Constituția României. În numeroase cazuri, cumpărătorii au acționat transparent, plătind prețuri de piață titularilor inițiali care aveau nevoie de lichiditate. Reducerea retroactivă a valorii recunoscute transformă o tranzacție legală într-un activ cu valoare redusă sau inexistentă, subminând principiul așteptărilor legitime, consacrat atât în dreptul constituțional român, cât și în jurisprudența CEDO.

La fel de gravă este modificarea art. 31, alin. (3) din Legea nr. 165/2013, care extinde termenul de plată de la cinci la șapte ani pentru deciziile emise începând cu anul 2025. Această schimbare creează o diferență explicită și nejustificată: persoanele ale căror decizii au fost emise anterior anului 2025 păstrează termenul de cinci ani, în timp ce altele, dintre care multe așteptând deja de decenii, se confruntă cu noi întârzieri și cu erodarea valorii reale a despăgubirilor ca urmare a inflației. Măsura încalcă principiul constituțional al egalității în fața legii și este justificată exclusiv prin motive bugetare.

Proiectul introduce, de asemenea, prin art. 31, alin. (3^2), opțiunea pentru titulari de a răscumpăra punctele într-o singură tranșă, reprezentând numai 40% din valoarea nominală. Deși prezentată ca o opțiune voluntară, măsura are ca efect transformarea statului în unic cumpărător, la un preț semnificativ redus, eliminând concurența privată. Timp de ani de zile, piața liberă a punctelor a permis proprietarilor îndreptățiți să își monetizeze mai rapid creanțele și a oferit investitorilor stimulente pentru a-și asuma riscul întârzierii plății de către stat. Prin desființarea acestei piețe, Statul Român distorsionează mecanismele economice, își diminuează propriile venituri fiscale și transmite un semnal negativ investitorilor locali și străini, indicând că regulile pot fi schimbate în timpul jocului, ignorând angajamentele existente.

În plus față de consecințele financiare imediate, proiectul stabilește un precedent periculos pentru guvernarea democratică. Utilizarea unei ordonanțe de urgență pentru a introduce modificări ample asupra dreptului de proprietate ocolește dezbaterea parlamentară și consultarea publică, erodând mecanismele instituționale de control și echilibru. Dacă statul poate rescrie o dată retroactiv reglementările privind proprietatea, nu există nicio garanție că nu va proceda similar în viitor, fie în procesul de restituire, fie în alte domenii supuse presiunilor bugetare. Această incertitudine descurajează atât investițiile locale, cât și pe cele străine și subminează încrederea publicului în stabilitatea sistemului juridic.

Procesul de restituire a fost conceput pentru a reda demnitatea și a face dreptate persoanelor ale căror proprietăți au fost confiscate abuziv în perioada comunistă. Propunerea actuală inversează această misiune, supunând victimele unei noi nedreptăți – de această dată prin acțiunea statului democratic. APDAS solicită Guvernului României să abroge ordonanța de urgență și să inițieze un proces legislativ transparent, care să respecte garanțiile constituționale, să îndeplinească obligațiile României conform CEDO și să protejeze credibilitatea țării în fața investitorilor și a partenerilor internaționali. Orice altă acțiune va provoca daune de durată statului de drept, stabilității economice și reputației internaționale a României.

Analiză realizată de Radu Arseni, avocat și reprezentant al Asociației Proprietarilor Deposedați Abuziv de Stat (APDAS).

Despre Asociaţia Proprietarilor Deposedaţi Abuziv de Stat

Asociația Proprietarilor Deposedați Abuziv de Stat este o organizație activă în apărarea intereselor proprietarilor ale căror bunuri au fost naționalizate. Asociația a avut un rol important în elaborarea Legii 10/2001 și, de-a lungul timpului, a formulat constant puncte de vedere coerente la fiecare inițiativă de modificare a legislației, unele dintre acestea fiind preluate de către forurile legislative.