Papa a aprins luminiţele celui mai mare brad din lume, cu ajutorul unei tablete

Miercuri dimineaţă,  Papa Benedict al XVI-lea a aprins luminiţele celui mai mare brad de Crăciun din lume, cu ajutorul unei tablete.
Economica.net - J, 08 dec. 2011, 12:46

Papa Benedict al XVI-lea se afla în reşedinţa sa din Vatican, atunci când a apăsat pe tabletă pentru a aprinde luminiţele celui mai mare brad din lume, de  750 m înălţime, aflat la 230 de kilometri distanţă. „Sper că acest lucru va reprezenta o rază de lumină în penumbră” a precizat Papa anterior.

Declaraţia acestuia a fost urmată de cea a primarului din Gubbio, Diego Guerrini, care a precizat că „Este un mesaj de pace”.

Bradul, care a intrat în 1991 în Guinness Book, este de fapt un brad electric, format din sute de becuri aşezate pe un deal.

Aceasta nu este însă prima „legătură” a Papei cu tehnologia. Astfel, în iunie anul acesta, Benedict al XVI-lea a scris primul său tweet, pentru a lansa portalul de ştiri al Vaticanului. Acesta a fost, totodată, primul tweet redactat vreodată de un papă.

Te-ar mai putea interesa și
Comisarul european pentru apărare cere mai puţină fragmentare în domeniul convenţional şi în proiecte de apărare nucleară
Comisarul european pentru apărare cere mai puţină fragmentare în domeniul convenţional şi în proiecte de apărare ...
Comisarul european pentru apărare şi spaţiu Andrius Kubilius a îndemnat luni ţările Uniunii Europene să depăşească fragmentarea din industriile lor nu doar în domeniul convenţional, ci......
Italia primeşte undă verde la CE pentru subvențiile dedicate proiectelor de energie regenerabilă
Italia primeşte undă verde la CE pentru subvențiile dedicate proiectelor de energie regenerabilă
Comisia Europeană a aprobat luni subvenţii de 23 de miliarde de euro ale Italiei pentru producţia de energie regenerabilă, ...
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 9%, în aprilie 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 9%, în aprilie 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 8,9%, în aprilie 2026, până la 769,1 milioane de lei, de la 706 ...
O nouă tranşă de 50 de miliarde de euro, ajutor pentru Ucraina, alocată de UE
O nouă tranşă de 50 de miliarde de euro, ajutor pentru Ucraina, alocată de UE
Uniunea Europeană a alocat o tranşă în valoare de 2,8 miliarde de euro pentru Kiev, parte din programul de ajutor european ...