Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a realizat, în 2024, 2.666 investigații privind fraude fiscale de 24,8 miliarde euro

Parchetul European Antifraudă (EPPO) a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigații active privind fraudele fiscale care au vizat bugetul comunitar în valoare de 24,8 miliarde de euro, cu 22,5% mai mult decât în 2023, potrivit raportului anual al agenției publicat luni, informează EFE.
AGERPRES - lun, 03 mart. 2025, 09:09
Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a realizat, în 2024, 2.666 investigații privind fraude fiscale de 24,8 miliarde euro

Aproximativ 13,15 miliarde de euro, peste jumătate din totalul investigat în 2024, pot fi legate de fraude transfrontaliere în domeniul TVA și implică practic întotdeauna organizații infracționale, avertizează raportul, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat, procurorul-șef european, Laura Kovesi, a îndemnat Uniunea Europeană să îmbunătățească toate capacitățile Parchetului European pentru că, a asigurat ea, acesta a fost proiectat la scară mică pentru a face față la ceea ce erau considerate infracțiuni de nișă care afectează interesele financiare și bugetul UE, însă realitatea este diferită.

„După trei ani de activitate care a descoperit un nou continent al infracțiunii, capacitatea EPPO trebuie să se adapteze la realitate”, a avertizat Kovesi.

Raportul indică, de exemplu, că EPPO a înghețat active în valoare de 849 de milioane de euro în 2024 și că, până la pronunțarea definitivă a cauzelor implicate, această cifră reprezintă de aproape 11 ori bugetul EPPO pentru 2024.

Pe parcursul anului 2024, EPPO a deschis peste 1.500 de anchete în dosare care au reprezentat circa 13.070 de milioane de euro în fraudă fiscală și estimează că activitatea sa va continua să crească deoarece s-a îmbunătățit detectarea fraudelor la nivel european.

Din totalul anual, 311 cazuri au fost legate de fonduri de redresare post-pandemie și au afectat aproximativ 2,8 miliarde de euro din bani publici, o cifră care este de așteptat să crească în următorii ani ‘în contextul implementării accelerate’ a acestor plăți.

Fondurile destinate redresării au reprezentat, totuși, doar al treilea subiect cu cele mai numeroase cazuri de fraudă, după programele de dezvoltare regională și urbană și programele de dezvoltare agricolă și rurală.

‘Creșterea anchetelor penale a fost o constantă de când EPPO și-a început operațiunile în iunie 2021, ceea ce demonstrează că prevalența infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE a fost subestimată de mult timp’, se arată într-un comunicat al EPPO.

Majoritatea celor 6.547 de plângeri primite de EPPO, adică peste 70%, au provenit de la persoane fizice, iar aproximativ 27% au venit de la autoritățile naționale, în timp ce doar 1,7% au fost trimise de instituții sau agenții ale UE.

De asemenea, Parchetul European a înregistrat 205 rechizitorii în instanțele naționale, cu 47% mai mult decât în 2023, și a trimis 161 de ordine de anchetă și solicitări de asistență judiciară reciprocă unor țări care nu fac parte din EPPO, atât în cadrul, cât și în afara UE.

Te-ar mai putea interesa și
Sesiune extraordinară pentru PNRR şi TVA redusă la locuinţe, la Senat. Termenul pentru aplicarea cotei de 9% ar putea fi prelungit
Sesiune extraordinară pentru PNRR şi TVA redusă la locuinţe, la Senat. Termenul pentru aplicarea cotei de 9% ar putea ...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a convocat Biroul permanent şi Comitetul liderilor pentru miercuri, în vederea declanşării procedurii de convocare a sesiunii extraordinare în perioada......
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce două pesticide
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce ...
Ministrul francez al tranziţiei ecologice, Monique Barbut, i-a prezentat miercuri demisia sa preşedintelui Emmanuel Macron, ...
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan România, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața locală, recrutează 160 de persoane pentru două ...
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Noul prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, a promis miercuri că va reduce preţul biletelor de autobuz cu până ...