1EUR = 4.8744 RON | Bucureşti 19 º

News

Parcul de ambulanţe din Constanţa, înnoit cu 17 autospeciale

Şaptesprezece ambulanţe noi, achiziţionate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) prin Programul POR 2014-2020 "Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale", au intrat vineri în dotarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) şi SMURD.

21 dec, 2018 | Agerpres

Recepţionarea celor 17 noi autospeciale ce au intrat în parcul de ambulanţei al judeţului Constanţa a avut loc în cadrul unui eveniment festiv organizat vineri pe platoul din faţa Consiliului Judeţean Constanţa (CJC).

În cadrul evenimentului, preşedintele CJ Constanţa, Horia Ţuţuianu, a anunţat că în 2019 parcul judeţean de ambulanţe va fi dotat cu alte autospeciale noi pe măsură ce vechile autoutilitare vor fi casate.

"Din discuţiile pe care le-am avut vor urma şi în anul 2019 alte ambulanţe care vor veni în Constanţa. Este un program naţional. Mă bucur că la final de an constănţenilor le-a fost dată o mână de ajutor şi au venit aceste ambulanţe. Se vede că Guvernul îşi face treaba. Guvernul a început să investească în sănătatea locuitorilor ţării şi acum eu mă refer la judeţul Constanţa. Drumurile noastre la Bucureşti şi solicitările se pare că au ajuns unde trebuie, au început să se rezolve problemele. În discuţiile pe care le-am avut la Ministerul de Interne şi la Ministerul Sănătăţii, eu am cerut ca tot parcul să se schimbe întrucât aceste ambulanţe existente sunt vechi şi foarte vechi", a afirmat Horia Ţuţuianu.

În context, managerul SAJ Constanţa, Laurenţiu Bădescu, a subliniat că noile ambulanţe intrate în dotare vor compensa în parte carenţele înregistrate de parcul auto.

"Aceste ambulanţe înseamnă o gură de oxigen. Din 2007-2008 avem celelalte ambulanţe înmatriculate, au 800-900.000 de kilometri, chiar un milion de kilometri. Înseamnă de trei ori norma de casare, înseamnă un efort deosebit pentru a le repara, atât ele, cât şi aparatura de pe ambulanţă este învechită pentru că ele vin ca o unitate de terapie intensivă", a declarat, în cadrul festivităţii, Laurenţiu Bădescu.

Managerul SAJ a mai adăugat că structura pe care-o coordonează are un deficit de 150 de persoane.

"Ambulanţele vor ajunge mai repede şi dotarea este mai bună dar noi suntem tot aceiaşi, cu un deficit de o treime din personal, adică lucrăm cu 150 de oameni mai puţin faţă de normativul de bază. Noi am schimbat ambulanţele, dar personalul rămâne tot la două treimi", a conchis managerul SAJ Laurenţiu Bădescu.

SAJ Constanţa avea în dotare, până în prezent 51 de ambulanţe, la acestea adăugându-se, începând de vineri, alte 13 noi autospeciale, în vreme ce trei ambulanţe noi, din cele 17 repartizate de IGSU, vor intra în dotarea SMURD Constanţa.

loading...
Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

Daniel Oanţă

Vrem iar?

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO