Parlamentul a aprobat Legea bugetului de stat pe 2024 și Legea bugetului asigurărilor sociale

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, miercuri, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul viitor. Au votat "pentru" 299 de parlamentari, iar 82 "împotrivă". De asemenea, Parlamentul a votat şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024. S-au înregistrat 294 de voturi "pentru" şi 84 de voturi "împotrivă".
AGERPRES - mie, 20 dec. 2023, 18:43
Parlamentul a aprobat Legea bugetului de stat pe 2024 și Legea bugetului asigurărilor sociale

Plenul Parlamentului s-a reunit pentru a finaliza dezbaterile şi votul pe marginea proiectului bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024. Marţi, comisiile reunite de buget-finanţe au dat raport favorabil celor două proiecte, iar în plen au avut loc dezbaterile generale.

Dezbaterile în plen asupra bugetului de stat au durat aproximativ 7 ore, fiind depuse peste 20.400 de amendamente. Dintre acestea, în comisiile de specialitate şi plen au fost admise 962, iar 19.470 respinse.

La discuţiile din plen, au fost acceptate doar câteva amendamente dintre cele respinse iniţial în comisii, propuse de UDMR şi AUR, care vizează suplimentări de fonduri pentru susţinerea programului pentru învăţarea limbii şi literaturii române şi, respectiv, pentru lucrări de construire/reparaţii la biserici, comunităţile locale.

Parlamentarii AUR au protestat de mai multe ori pe parcursul şedinţei, stând în picioare lângă tribună şi afişând pancarte pe care scria: „40% pentru profesori”. La dezbaterea anexei bugetului Educaţiei, aceştia au părăsit şedinţa, liderul AUR, George Simion, anunţând că protestează, astfel, pentru respingerea amendamentelor de majorare a salariilor profesorilor.

Anul viitor, bugetul României va fi axat pe investiţii în valoare de circa 7% din PIB, precum şi pe o creştere economică de 3,4%, în timp ce deficitul bugetar este estimat la 5% din PIB, arată proiectul.

Drulă consideră că e vorba de un buget mincinos

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat miercuri că partidul său a votat împotriva unui buget „mincinos”, construit „pe un dezastru fiscal-bugetar”, cu „venituri supraevaluate şi cheltuieli subestimate”.

„USR a votat astăzi împotriva unui buget mincinos. Este un buget construit pe un dezastru fiscal-bugetar, cu venituri supraevaluate, cheltuieli subestimate. În total, o gaură de cel puţin 40 de miliarde de lei, un al doilea buget după cel care a fost în 2023, pe aceleaşi principii. (…) Singurul lucru care creşte în România este inflaţia şi taxele românilor”, a precizat Drulă.

El a susţinut că premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, „şi-au dat” o ordonanţă de urgenţă prin care „în mod excepţional” în acest an nu trebuie să semneze declaraţia pe propria răspundere că acest buget este conform cu principiile responsabilităţii fiscale.

Marcel Ciolacu spune că buget făcut pentru români

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, după adoptarea bugetului de stat pe 2024, că acesta este „un buget pentru români, nu pentru politicieni” şi a transmis că nu era nevoie de un amendament care să prevadă că nu se vor mări taxele anul viitor, fiind suficient cuvântul său şi al preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă.

„Aş fi dorit foarte mult să avem o dezbatere corectă, dezbatere la comisii, la grupurile parlamentare, atât a celor care au creat această coaliţie, cât şi a celor din opoziţie. Nimeni nu ştie adevărul absolut, dar pornim de la principiul: fiind reprezentanţii românilor în cel mai important forum al democraţiei, că suntem oameni de bună credinţă. Mi-aş fi dorit să am acest discurs, aceste dezbateri ca între colegi, câteodată ca şi prieteni şi cred că aveam şi eu foarte multe de spus în ceea ce priveşte iresponsabilitatea (…) şi multe altele, dar cu tot respectul instituţiei pe care o reprezentaţi, pentru că nu pot spune că am un respect după atitudinea de ieri din Parlament, sunt cuprins de spiritul sărbătorilor şi o să mă abţin. După manifestările de ieri şi după hăhăielile de astăzi, se pare că încep să cred ceea ce se auzea pe holurile Parlamentului sau pe stradă, faptul că dumneavoastră v-aţi vaccinat de o mie de ori ca să acoperiţi furăciunea lui Voiculescu şi se pare că v-a dăunat foarte mult”, a afirmat Ciolacu, referindu-se la protestele USR şi AUR din plen la dezbaterile dedicate proiectului de buget.

Șoșoacă a acuzat AUR de complicitate cu Guvernul

Senatorul neafiliat Diana Iovanovici-Şoşoacă a acuzat miercuri parlamentarii puterii că au făcut „un aranjament” cu grupul AUR la dezbaterile pe marginea bugetului de stat pe anul viitor, pentru că ar fi avut nevoie de „un teatru ieftin”.

„Ceea ce s-a întâmplat aici a fost un aranjament între grupul AUR, o opoziţie controlată a sistemului, şi sistem – care avea nevoie doar de teatru ieftin”, a spus Şoşoacă, după votul acordat, în plenul Parlamentului, proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2024.

Ludovic Orban: Un buget pentru finanțarea cheltuielilor de campanie

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, consideră că bugetul de stat pe anul 2024 adoptat, miercuri, de Parlament, este făcut pentru „finanţarea cheltuielilor de campanie” ale actualei puteri politice şi „riscă să introducă România în incapacitate de plată”.

„Aveţi grijă, bugetul acesta este făcut ca să vă finanţeze cheltuielile de campanie, dar nu duceţi România în direcţia corectă şi pe drumul pe care aţi pornit riscaţi să introduceţi România în incapacitate de plată, să vă luaţi de mână cu Grecia”, a susţinut Orban, în plenul Parlamentului.

Potrivit acestuia, în ultimii doi ani, guvernarea a adus România, din punct de vedere al inflaţiei, pe locul al doilea în Europa.

„Ce aţi făcut în schimb – aţi omorât creşterea economică. Aţi preluat guvernarea de la o creştere economică de 6% şi aţi adus-o, cu tot INS-ul vostru, un pic peste 1%. Inflaţia v-a umflat veniturile atât în bugetul pe 2022, cât şi în bugetul pe 2023. Numai că, spre deosebire de 2022, când v-aţi trezit cu o grămadă de bani în plus, din taxele şi impozitele plătite plătite în plus de oameni pe preţurile mari pe care le-aţi provocat prin preţurile uriaşe la energie şi combustibil, anul acesta v-aţi trezit cu peste 20 de miliarde în minus. Şi acum veniţi să ne minţiţi (…) că veţi avea creştere economică de 3,4%, că veţi avea o creştere a absorbţiei fondurilor europene şi a investiţiilor, în condiţiile în care dumneavoastră distrugeţi toate firmele private de construcţii, decontându-le cu întârzieri uriaşe pe programele finanţate”, a adăugat Ludovic Orban.

 

Te-ar mai putea interesa și
Miniștrii de Finanțe din UE au căzut de acord asupra noilor reguli privind rambursarea mai rapidă a banilor proveniți din dubla impunere
Miniștrii de Finanțe din UE au căzut de acord asupra noilor reguli privind rambursarea mai rapidă a banilor proveniți ...
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană, reuniţi marţi la Bruxelles, au convenit asupra unor noi reguli menite să ajute investitorii la recuperarea sumelor în caz de dublă impunere,......
Hidroelectrica raportează un profit de peste 1,32 de miliarde de lei pentru primele trei luni din an, în scădere 23%
Hidroelectrica raportează un profit de peste 1,32 de miliarde de lei pentru primele trei luni din an, în scădere 23%
Grupul Hidroelectrica a înregistrat în primele trei luni ale anului în curs un profit net în scădere cu 23%, la 1,326 ...
Banca Angliei ar putea decide luna viitoare să reducă dobânda de referință, în contextul evoluțiilor de pe piața forței de muncă
Banca Angliei ar putea decide luna viitoare să reducă dobânda de referință, în contextul evoluțiilor de pe piața ...
Nivelul salariului reglementat în Marea Britanie a crescut mai mult decât se estima în primul trimestru din 2024, dar ...
ANCOM: Viteza medie de download pentru internetul fix a crescut cu 10% anul trecut față de 2022
ANCOM: Viteza medie de download pentru internetul fix a crescut cu 10% anul trecut față de 2022
Utilizatorii de internet din România au înregistrat anul trecut o viteză medie de download de 587 Mbps pentru internetul ...