Pasajul Doamna Ghica intră în lucrări de asfaltare. Va fi afectată circulația troleibuzului 66

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București Ilfov (TPBI) a anunțat vineri modificări în circulația liniei de troleibuz 66 începând de luni, 12 iulie, ca urmare a lucrărilor de asfaltare de la Pasajul Doamna Ghica.
Ion Dobreanu - vin, 09 iul. 2021, 15:20
Pasajul Doamna Ghica intră în lucrări de asfaltare. Va fi afectată circulația troleibuzului 66
„Având în vedere executarea lucrărilor de asfaltare în cadrul proiectului de execuție „Pasaj Doamna Ghica”, TPBI a decis ca, începând de luni, 12.07.2021, linia de troleibuz 66 (cu plecare de la terminalul Vasile Pârvan) să fie deviată de la intersecția Bd. Carol/ Calea Moșilor până la terminalul „Arena Națională”. În locul troleibuzelor, publicul călător va utiliza linia navetă de autobuz 667, care va funcționa între Piața Rosetti și terminalul „Spitalul Fundeni”. Suplimentar, în perioada lucrărilor, liniile 70 și 85 de troleibuze vor funcționa cu parc suplimentat”, se arată în anunțul TPBI.

Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 au semnat luna trecută un contract de asociere pentru finalizarea Pasajului Doamna Ghica. Astfel, un procent de 20% din valoarea investiției urmează să fie suportat de către primăria de sector.

Valoarea totală a investiției este de 144 milioane lei, circa 80% din sumă urmând să fie asigurată din bugetul Capitalei, iar restul de 20% din bugetul Sectorului 2, a scris atunci primarul Capitalei Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

Amintim că lucrările la Pasajul Doamna Ghica din Capitală au fost oprite în iarna anului trecut, după ce muncitorii și furnizorii nu au mai fost plătiți.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...