Peste 2.500 de poliţişti şi 600 de maşini cu radare, pe străzi în perioada Revelionului

Peste 2.500 de poliţişti şi 600 de maşini cu radare vor fi pe drumurile naţionale de vineri până luni, în special pe sectoarele de drum care leagă Capitala de staţiunile de pe Valea Prahovei, Valea Oltului şi din nordul Moldovei, informează Mediafax.
Economica.net - J, 29 dec. 2011, 14:19

Astfel, din 30 decembrie şi până în 2 ianuarie, când traficul rutier va fi aglomerat, mai ales pe sectoarele de drum care leagă Capitala de staţiunile din zona montană, peste 2.500 de poliţişti şi 600 de autospeciale cu aparatură de înregistrare video vor acţiona zilnic pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor.

De asemenea, traficul rutier va fi fost supravegheat video şi dintr-un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie.

Te-ar mai putea interesa și
MOL deschide trei noi stații de alimentare și ajunge la aproape 240 de benzinării în România
MOL deschide trei noi stații de alimentare și ajunge la aproape 240 de benzinării în România
MOL România a deschis recent trei noi stații de alimentare cu carburanți în Lugoj, Medgidia și Sighetu Marmației, ca parte a strategiei de extindere a prezenței operaționale la nivel......
Rusia şi-a revizuit prognozele privind producţia şi exporturile de gaze naturale
Rusia şi-a revizuit prognozele privind producţia şi exporturile de gaze naturale
Ministerul rus al Economiei estimează că ţara va produce şi va exporta mai puţine gaze naturale în acest an decât ...
Noul Guvern – Mureşan: Rămânem la cota unică, taxele nu cresc. Premierul desemnat promite o creştere a salariilor în sectorul public şi o indexare a pensiilor
Noul Guvern – Mureşan: Rămânem la cota unică, taxele nu cresc. Premierul desemnat promite o creştere a salariilor ...
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a declarat miercuri că Guvernul pe care-l va propune spre validare în Parlament ...
PREMIERĂ Benzina s-a scumpit azi și a sărit de pragul de 10 lei pe litru
PREMIERĂ Benzina s-a scumpit azi și a sărit de pragul de 10 lei pe litru
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat azi la jumătatea zilei prețul benzinei vândute ...