Peste 300 de economişti şi experţi au semnat un document de solidaritate cu Grecia

Peste 300 de economişti şi experţi universitari din toată lumea au semnat un manifest de solidaritate cu Grecia, prin care solicită guvernelor europene şi instituţiilor internaţionale să înceapă negocierile 'cu bună credinţă' cu Executivul elen pentru a rezolva problema datoriei, relatează agenţia EFE.
Economica.net - vin, 06 feb. 2015, 12:05
Peste 300 de economişti şi experţi au semnat un document de solidaritate cu Grecia

‘Cerem guvernelor din Europa, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional să respecte decizia poporului grec de a alege o nouă cale’, se spune în textul publicat de ‘Mediapart’.

Documentul, intitulat ‘Suntem cu Grecia şi cu Europa’, este semnat de experţi de la Universitatea Cambridge (Tony Lawson), Columbia (Stephany Griffith-Jones), California (Clair Brown) sau Complutense (Alfonso Palacio), dar şi de la Şcoala franceză de Studii superioare în Ştiinţe Sociale (Jacques Sapir).

Guvernul grec, în opinia acestora, are dreptate atunci când susţine că este necesară o profundă reorientare, ‘deoarece politicile aplicate până acum sunt un fiasco total şi nu au adus nici recuperare economică, nici stabilitate financiară, nici locuri de muncă şi nici măcar investiţii străine directe’.

În opinia semnatarilor, acestea au prejudiciat societatea elenă şi au slăbit instituţiile, cu o abordare ‘pur şi simplu nefastă’, care nu a dus la niciun progres ce ar trebui păstrat.

‘Grecia are nevoie de măsuri umanitare imediate, un salariu minim mai mare, creare de locuri de muncă, investiţii şi măsuri care să permită refacerea şi îmbunătăţirea serviciilor de bază, precum sănătatea şi educaţia’, susţine acest grup de economişti, ce recomandă introducerea în această ţară a unui sistem fiscal ‘mai robust şi progresiv’.

Executivul elen, subliniază aceştia, este corect atunci când cere o reducere a datoriei, ‘care este nesustenabilă şi nu va fi niciodată rambursată, indiferent ce se întâmplă’.

‘Un nou început pentru Grecia va permite relansarea activităţii şi crearea de locuri de muncă şi de această măsură vor beneficia şi ţările vecine’, au mai afirmat sursele citate, conform cărora este în joc nu numai soarta acestei ţări, ci şi ‘viitorul Europei, în ansamblul său’.

Şefii europeni, concluzionează documentul, trebuie să recunoască ‘alegerea democratică decisivă făcută de poporul grec în circumstanţe extrem de dificile, trebuie să înceapă o evaluare realistă a situaţiei şi să demareze fără întârziere o negociere rezonabilă’

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...