Peste 6.000 de candidaţi dau examen de rezidenţiat pentru aproape 4.000 de locuri şi posturi

Peste 6.000 de absolvenţi ai Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie susţin, duminică, examenul de intrare în rezidenţiat, o treime dintre ei în centrul universitar Bucureşti. La nivel naţional au fost scoase la concurs aproape 4.000 de locuri şi posturi.
Economica.net - D, 20 nov. 2016, 07:55
Peste 6.000 de candidaţi dau examen de rezidenţiat pentru aproape 4.000 de locuri şi posturi

Concursul de admitere în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, este organizat, duminică, de către Ministerul Sănătăţii, în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara.

Pentru cele 3.381 de locuri şi 462 de posturi scoase la concurs, la nivel naţional, s-au înscris 6.091 de candidaţi. Peste 30 la sută dintre candidaţi susţin examenul în centrul universitar Bucureşti.

Dintre toţi cei care s-au încris la concurs, 4.533 au optat pentru domeniul medicină, 1.062 pentru domeniul medicină dentară şi 496 pentru farmacie.

Concursul din acest an are câteva noutăţi.

Pentru sesiunea 2016, Ministerul Sănătăţii a majorat numărul de locuri/posturi. De asemenea, sunt introduse specialităţi noi -cardiologie pediatrică, gastro-enterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică, microbiologie clinică şi pedodonţie, iar o serie de specialităţi a căror durată a fost redusă în anul 2010 au fost aduse acum la standarde europene, precizează Ministerul Sănătăţii.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti s-au înscris 2.165 de candidaţi. Dintre aceştia, 1.610 s-au înscris pentru domeniul Medicină, 390 pentru Medicină Dentară şi 165 pentru domeniul Farmacie.

În Bucureşti, sunt puse la dispoziţie 33 de săli pentru examen. Cei 1.610 candidaţi la medicină sunt repartizaţi în 23 de săli din incinta Facultăţii de Medicină (Bulevardul Eroilor Sanitari nr. 8) şi în două săli din incinta Facultăţii de Farmacie (Strada Traian Vuia nr. 6).

În alte opt săli, aparţinând Universităţii Româno-Americane (Bulevardul Expoziţiei nr. 1 B), dau concurs 555 de candidaţi, 390 pentru medicină dentară, în şase săli, şi 165 pentru farmacie, în două săli.

Subiectele se vor deschide la ora 10.

Pentru a putea participa la concursul de rezidenţiat, candidaţii au achitat o taxă de 360 lei. Cuantumul, similar cu cel din 2015, a fost stabilit prin Ordinul Ministrului Sănătăţii, o cotă de maximum 80 la sută din sumele încasate urmând să fie repartizată universităţilor de profil.

Concursul se derulează sub forma de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de patru ore. După o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar pentru a depune contestaţii, candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore. Acestea pot viza, întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea concursului.

Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora. Punctajul minim de promovare reprezintă 60 la sută din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, din care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu.

Ocuparea locurilor/posturilor în cele 67 de specialităţi se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu.

Afişarea rezultatelor se va face numai după semnarea ordinului Ministerului Sănătăţii de confirmare a rezultatelor.

Te-ar mai putea interesa și
România a obținut avizul formal din partea OCDE pentru Agricultură (COAG)
România a obținut avizul formal din partea OCDE pentru Agricultură (COAG)
Avizul formal obţinut în cadrul Comitetului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru Agricultură (COAG) este dovada că politicile pe care le implementăm sunt pe......
Ministerul Finanțelor a alocat banii pentru tratamente balneare pe 2026. Câte persoane vor putea beneficia și cât e suma totală
Ministerul Finanțelor a alocat banii pentru tratamente balneare pe 2026. Câte persoane vor putea beneficia și cât e suma ...
Ministerul Finanțelor a avizat peste 410 milioane de lei pentru bilete de tratament balnear. Vor beneficia de facilități ...
Amesto Global intră pe piața din România, prin achiziția companiei de contabilitate Ensight Finance
Amesto Global intră pe piața din România, prin achiziția companiei de contabilitate Ensight Finance
Amesto Global, companie internațională de servicii corporative deținută în sistem de parteneriat, intră pe piața din ...
OSCAR Downstream a numit-o pe Silvia Ene în funcția de Chief Operating and Strategy Officer
OSCAR Downstream a numit-o pe Silvia Ene în funcția de Chief Operating and Strategy Officer
Compania OSCAR Downstream își consolidează echipa de leadership prin cooptarea Silviei Ene în rolul de Chief Operating ...