Peste 7.500 de angajaţi ai Volkswagen au acceptat ofertele de pensionare anticipată

Brandul Volswagen îşi reduce numărul de angajaţi mai rapid decât era planificat, a afirmat vineri Karlheinz Blessing, directorul departamentului de resurse umane, ajutând astfel VW să efectueze reducerile de costuri necesare pentru redresarea afacerii, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 23 iun. 2017, 16:35
Peste 7.500 de angajaţi ai Volkswagen au acceptat ofertele de pensionare anticipată

Peste 7.500 de angajaţi au acceptat ofertele de pensionare anticipată, de când a fost semnat planul de redresare în noiembrie, aproximativ 80% din din cei 9.300 de angajaţi care ar urma să părăsească compania până în 2020, a explicat Karlheinz Blessing.

Directorul brandului VW, Herbert Diess, a ajuns în noiembrie la un compromis cu sindicatele, prin care se vor realiza economii anuale de 3,7 miliarde de euro iar până în 2025 se va renunţa la 30.000 de angajaţi ai brandului VW, în schimbul angajamentului de a evita concedierile forţate.

‘Vrem să facem din Volkswagen o companie adaptată la viitor’, a explicat Diess, în condiţiile în care Volkswagen este sub presiune pentru a-şi reduce cheltuielile anuale de capital, care în prezent se ridică la 12 miliarde de euro. Ca o concesie făcută angajaţilor, VW a acceptat să producă două vehicule electrice la fabricile din Germania, în Wolfsburg şi în Zwickau.

De asemenea, conform acordului cu sindicatele, marja de profit a brandului VW ar urma să crească la 4% până în 2020, de la 2% previzionat pentru 2016. Rivala Peugeot Citroen are ca obiectiv majorarea marjei de profit la 6% în 2021.

Directorul brandului VW a explicat că planul prevede noi investiţii pe termen lung pentru producerea vehiculelor electrice. În timp ce efectuează concedieri, brandul VW va crea 9.000 de noi locuri de muncă prin investiţii în noi tehnologii.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale unor companii indiene, anunţă guvernul
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale ...
Modele de inteligenţă artificială (IA) în faza de testare au pătruns nedetectate în sistemele operaţionale ale unor organizaţii indiene şi au 'citit' înregistrări confidenţiale, a......
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
One United Properties are un nou director financiar din decembrie. Cătălin Jalobă îl înlocuiește pe Cosmin Samoilă.
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
"Reformăm Inspecţia Muncii în 12 luni și facem din combaterea muncii la negru și a muncii subdeclarate o prioritate: ...
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală devine exclusiv electronică
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală ...
Serviciile publice vor fi reproiectate pe "evenimente de viaţă", livrate prin portalul unic al statului (Single Digital ...