Peste o sută de amenzi pentru şoferi, în prima zi de Crăciun

Poliţişti rutieri, alături de cei de ordine publică, au făcut filtre, în prima zi de Crăciun, în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate, aplicând peste o sută de amenzi.
Economica.net - mie, 26 dec. 2012, 08:24
Peste o sută de amenzi pentru şoferi, în prima zi de Crăciun

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii au aplicat 102 de sancţiuni contravenţionale, toate conducătorilor auto, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În perioada 5-25 decembrie, în filtrele rutiere, au fost aplicate 8.930 sancţiuni contravenţionale, din care 8.897 conducătorilor auto (379 pentru lipsă anvelopelor de iarnă, 283 pentru lipsă dispozitive omologate şi 8.235 pentru alte abateri), iar în 33 cazuri li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane, continuă activităţile preventive pentru combaterea evenimentelor rutiere grave.

Te-ar mai putea interesa și
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate zborurile au fost oprite la sol de către Administrația Federală a Aviației din cauza unor „circumstanțe extraordinare”, arată Sky News. Datele de până acum indică o defecțiune......
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că va debloca posturi din Sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027. ...
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
Constructorul turc Ozaltin a demarat lucrările pregătitoare pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni din Autostrada A8 ...
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început ...