Petrescu, Deloitte: Băncile nu mai plătesc propriile greşeli din trecut, ci pe ale întregii economii

 Băncile nu mai plătesc, în prezent, pentru greşelile proprii din trecut, precum acordarea de credite cu buletinul, oprită în 2008, ci pentru greşelile trecutului făcute de întreaga economie, a declarat marţi, Oana Petrescu, partener în cadrul companiei de audit şi consultanţă Deloitte.
Economica.net - mar, 21 mai 2013, 10:00
Petrescu, Deloitte: Băncile nu mai plătesc propriile greşeli din trecut, ci pe ale întregii economii

„(Băncile – n.r.) nu mai plătesc greşelile trecutului făcute de bănci şi acum plătesc greşelile trecutului făcute de întreaga economie naţională, inclusiv de mediul privat. Se vorbeşte foarte mult despre creditul cu buletinul şi despre exuberanţa consumatoristă şi aşa mai departe. Băncile au plătit greşeala acesta în primii doi ani. În 2008 au oprit creditele cu buletinul, în 2010 deja băncile provizionaseră sau vânduseră 80% din portofoliile de credite cu buletinul. Deci impactul pe bilanţ, pe profit a fost în 2009 – 2010. Creditele acestea nu mai există în bilanţurile băncilor, creditele neperformante. Cele performante continuă să genereze profituri, dar mai mici, fiindcă sunt mai puţine”, a afirmat Petrescu la o conferinţă pe tema sistemului bancar.

Ea a făcut referire şi la greşelile referitoare la companiile care s-au împrumutat cu garanţii supraevaluate, care au fost plătite în perioada 2010 -2012, când băncile au constituit provizioane.

„Am văzut ajustarea care a avut loc în trimestrul trei al anului trecut a valorii garanţiilor tuturor acestor companii care s-au supraîndatorat. Problema este că deja acum sistemul s-a ajustat, s-a stabilizat şi este confruntat cu potenţialul real de creştere economică a ţării. Avem surse de finanţare. Acum sistemul are suficient capital, are suficiente surse de finanţare, din păcate însă nu sunt proiecte care să genereze practic randamente superioare acestui nivel de dobânzi”, a spus Petrescu.

Ea apreciază că, până când nu se relansează economia, băncile nu vor putea să meargă mai departe, arătând că acestea au încă provizioane semnificative din trecut.

„Au provizioane semnificative fiindcă companiile decid să nu mai opereze pe piaţa acesata, să închidă, să intre în insolvenţă, să-şi limiteze pierderile. Valul de insolvenţă a crescut anul trecut datorită acestei realizări a economiei reale cum că nu pot să producă profitabil încă în România”, a mai spus partenerul Deloitte.

Te-ar mai putea interesa și
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută în România, alimentată atât de investițiile publice în......
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Comisia Europeană a selectat şi lansat şase proiecte-pilot în cadrul noii garanţii de competenţe, una dintre acţiunile ...
Criză Bulgaria – Bugetul pe 2026 indică deteriorarea situaţiei bugetare din ultimii ani (Fitch)
Criză Bulgaria – Bugetul pe 2026 indică deteriorarea situaţiei bugetare din ultimii ani (Fitch)
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat că bugetul Bulgariei pe 2026 reflectă sporirea riscurilor pentru ...
Blocaj total în imobiliare după cel mai mare atac cibernetic din istoria ANCPI. Cât timp va fi nefuncțională aplicația e-Terra
Blocaj total în imobiliare după cel mai mare atac cibernetic din istoria ANCPI. Cât timp va fi nefuncțională aplicația ...
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui, atac cibernetic, care a generat ...