1EUR = 4.8338 RON | Bucureşti 23 º

Companii

Petrom, profit de 3,6 miliarde de lei în 2019, în scădere cu 11%

OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, a raportat un profit net de 3,6 miliarde de lei în anul 2019, cu 11%  mai mic decât cel din 2018, de 4,078 miliarde de lei

06 feb, 2020 | ECONOMICA.net

Petrom a realizat un profit de net de 3,635 miliarde de lei,  la vânzări de 25,54 miliarde de lei, în creştere cu 13 % faţă de 2018.

Dividend de 3 bani pe acţiune: “Pe baza rezultatelor preliminare, precum si a fluxului de trezorerie extins solid obtinute in 2019, Directoratul OMV Petrom S.A. propune un dividend in valoare bruta de 0,031 lei/actiune pentru anul financiar 2019”, a comunicat compania.

Cum a evoluat profitul Petrom în perioada 2010-2018

2018 – profit de 4,078 miliarde de lei

2017 – profit de 2,489 miliarde de lei

2016 – profit de 1,038 miliarde de lei

2015 – pierdere 690 milioane de lei

2014 – profit net de 2,1 miliarde de lei

2013 – profit net record de 4,824 miliarde de lei

2012 – profit net de 3,946 miliarde de lei

2011 – profit net 3,759 miliarde de lei

2010 – profit net de 2,19 miliarde de lei

Iată evoluţia pe segmente, aşa cum a fost comunicată de companie

Upstream, scădere

Rezultatul din exploatare excluzand elementele speciale a scazut cu 12%, la 2.845 mil lei, fiind influentat in principal de scaderea preturilor titeiului si a volumelor de hidrocarburi, precum si de deprecierea si cheltuielile de explorare mai mari, partial contrabalansate de preturile mai ridicate la gaze naturale.

In 2019, elementele speciale au fost in suma de (255) mil lei, reflectand in principal ajustarea de depreciere pentru activele detinute pentru vanzare, in timp ce, in 2018, acestea au reflectat in principal o reversare de depreciere; ambele perioade au inclus costuri cu restructurarea de personal.

Rezultatul din exploatare raportat a scazut cu 27%, la 2.589 mil lei in 2019.

Costul de productie in USD/bep la nivel de Grup s-a imbunatatit cu 3%, la 10,90 USD/bep, in principal datorita efectului favorabil al cursului de schimb, care a contrabalansat impactul scaderii productiei disponibile pentru vanzare.

In Romania, costul de productie exprimat in USD s-a imbunatatit cu 3%, la 11,03 USD/bep, iar cel exprimat in lei a crescut cu 4%, la 46,77 lei/bep. Productia de hidrocarburi la nivel de Grup a scazut cu 5.1%, din cauza productiei mai scazute atat in Romania, cat si in Kazakhstan.

Declinul productiei excluzand optimizarea portofoliului a fost de 4.6%. In Romania, productia de hidrocarburi a fost de 52,97 mil bep, respectiv 145,1 mii bep/zi (2018: 55,82 mil bep, respectiv 152,9 mii bep/zi).

Productia de titei si condensat in Romania a scazut cu 2,1%, la 24,06 mil bep, in principal din cauza declinului natural si a transferului celor noua zacaminte marginale catre Mazarine Energy Romania in martie 2019, aspecte partial compensate de contributia sondelor noi.

Productia de gaze naturale in Romania a scazut cu 7,4%, la 28,92 mil bep, din cauza declinului natural in principalele zacaminte, precum si a lucrarilor de suprafata planificate si neplanificate, aspecte partial contrabalansate de contributia sondei de explorare 4461 Totea Sud, care a inceput productia in octombrie 2019. In Kazahstan, productia de hidrocarburi a scazut cu 4,6%, la 2,37 mil bep, intrucat intensificarea activitatilor de interventii si reparatii capitale la sonde nu a putut sa compenseze in totalitate scaderea productiei din sondelecheie de la inceputul anului.

Volumul vanzarilor de hidrocarburi la nivel de Grup a scazut cu 4%, din cauza scaderii productiei.

Investitiile de explorare au scazut la 427 mil lei, din cauza scaderii activitatii de foraj de sonde de explorare, partial contrabalansate de achizitia de date seismice in blocul VIII – Urziceni est. Cheltuielile de explorare au crescut la 238 mil lei, reflectand achizitia de date seismice in blocul VIII – Urziceni est si cresterea activitatilor de geologie si geofizica.

Investitiile, inclusiv cele de explorare si evaluare capitalizate, de 3.269 mil lei, au reprezentat 77% din totalul investitiilor la nivel de Grup pentru 2019, fiind cu 4% mai mari decat in 2018, in principal ca urmare a recunoasterii de active pentru un contract pe termen lung, in conformitate cu IFRS 16 Contracte de leasing, partial contrabalansate de scaderea activitatii de foraj de sonde de explorare. 

In 2019 am finalizat forajul a 100 de sonde noi si sidetrack-uri, dintre care doua sonde de explorare. Am finalizat cu succes o noua campanie de foraj offshore de mica adancime, inclusiv sonda cu cel mai lung traiect din portofoliul OMV Petrom. La 31 decembrie 2019, rezervele totale dovedite de titei si gaze din portofoliul Grupului OMV Petrom erau de 504 mil bep (din care 477 mil bep in Romania), in timp ce rezervele dovedite si probabile de titei si gaze insumau 786 mil bep (din care 743 mil bep in Romania).

La nivelul Grupului, rata medie de inlocuire a rezervelor, calculata pe ultimii trei ani, a crescut la 42% in 2019 (2018: 38%), iar in Romania aceasta a crescut la 38% (2018: 34%). Pentru anul 2019, calculat individual, rata de inlocuire a rezervelor la nivel de Grup a crescut la 49% (2018: 42%), iar in Romania a fost de 39,5% (2018: 40%). 

Downstream, creştere

Rezultatul din exploatare CCA excluzand elementele speciale a crescut la 1.783 mil lei in 2019 (2018: 1.695 mil lei), datorita unui rezultat in crestere al segmentului Downstream Oil, partial contrabalansat de un rezultat mai mic al segmentului Downstream Gas. Rezultatul din exploatare raportat de 1.913 mil lei reflecta elementele speciale de natura cheltuielilor in valoare de (48) mil lei (in principal aferente costurilor viitoare estimate pentru remedierea solului in legatura cu rafinaria Arpechim, partial contrabalansate de efectele temporare pozitive din contractele forward in segmentul Downstream Gas), compensate de castigurile din detinerea stocurilor de 178 mil lei.

Rezultatul operational CCA excluzand elementele speciale din Downstream Oil a crescut la 1.501 mil lei comparativ cu 1.335 mil lei in 2018. Acesta reflecta efectul bazei reduse din anul anterior, generate de oprirea planificata a rafinariei Petrobrazi, performanta operationala imbunatatita a rafinariei si volumele vanzarilor mai mari, in contextul unui mediu al marjei de rafinare mai slab.

In 2019, indicatorul marja de rafinare al OMV Petrom a scazut fata de 2018 cu 1,61 USD/bbl, la 4,67 USD/bbl, ca urmare a diferentialelor mai mici pentru produse, in special pentru benzina. Rata de utilizare a rafinariei a atins valoarea de 97%, comparativ cu 85% in 2018, cand a fost influentata de oprirea planificata, de sase saptamani.

Vanzarile totale de produse rafinate ale Grupului au fost de 5,46 mil tone in 2019, cu 10% mai mari fata de 2018, reflectand atat cresterea cererii pentru toate canalele de vanzari in 2019, cat si disponibilitatea mai mica a produselor in anul anterior, generata de oprirea planificata a rafinariei.

Volumele vanzarilor cu amanuntul ale Grupului au crescut cu 4% fata de anul anterior, la 2,85 mil tone, ca urmare a cererii crescute. Rezultatul activitatii de vanzari cu amanuntul a fost sustinut si de contributia crescuta a activitatii de comercializare a produselor complementare, ca urmare a campaniilor promotionale si a diversificarii produselor. Volumul vanzarilor totale de produse rafinate, exceptand vanzarile cu amanuntul, ale Grupului a crescut cu 17% comparativ cu anul anterior, ca efect cumulat al disponibilitatii mai reduse a produselor in 2018 si al valorificarii oportunitatilor de piata regionale in 2019.

Rezultatul din exploatare excluzand elementele speciale al Downstream Gas a fost 282 mil lei in 2019, reflectand optimizarea portofoliilor de clienti si de produse, care a compensat performanta mai scazuta a activitatii cu energia electrica datorata conditiilor din piata deteriorate.

Rezultatul din 2018 a fost 360 mil lei, incluzand si inregistarea a 82 mil lei venituri din asigurare aferente centralei electrice Brazi.

Conform estimarilor OMV Petrom, cererea nationala de gaze naturale a scazut cu aproximativ 6% fata de 2018, in principal ca efect al vremii, si a fost acoperita de o productie interna mai scazuta si de importuri considerabil mai mari. Pe pietele centralizate din Romania, pretul mediu ponderat al gazelor naturale pentru tranzactiile cu diverse produse standard incheiate in 2019 (60,6 TWh), cu livrare pana la sfarsitul anului 2020 a fost 109 lei/MWh6,7

In 2019, volumele vanzarilor totale de gaze naturale ale OMV Petrom au crescut cu 16% fata de 2018, sustinute de achizitiile mai mari de la terti. In 2019, OMV Petrom a furnizat gaze naturale pe piata reglementata, livrand

12,51 TWh catre consumatorii casnici si producatorii de energie termica pentru livrarile catre consumatorii casnici, conform alocarii in vigoare. Pe pietele centralizate, in 2019 OMV Petrom a vandut 18,7 TWh prin diverse produse standard, cu livrare pana la sfarsitul anului 2020, la un pret mediu comparabil cu pretul pietei6

Conform datelor curente disponibile din partea operatorului de sistem, cererea nationala de electricitate a scazut cu 1%, in timp ce productia nationala de electricitate a scazut cu 8% fata de 2018, ducand la o pozitie de importator net a Romaniei.

Productia neta de energie electrica a scazut la 3,40 TWh in 2019 (2018: 3,82 TWh), centrala electrica Brazi acoperind aproximativ 6% din productia nationala de electricitate (aceeasi proportie ca in 2018), in acelasi timp fiind un jucator important pe piata de echilibrare. Din productia din 2019, 1,14 TWh au fost livrati catre piata reglementata de energie electrica, la un pret de 259,58 lei/MWh.

Investitiile totale in Downstream au fost in valoare de 903 mil lei in 2019 (2018: 1.138 mil lei), din care 818 mil lei in Downstream Oil (2018: 1.112 mil lei) si 85 mil lei in Downstream Gas (2018: 26 mil lei). ln Downstream Oil, in 2019, sumele cheltuite au fost directionate in principal catre Retail, precum si catre finalizarea unui sistem modern, inchis, de golire rapida la unitatea de cocsare si modernizarea facilitatilor de descarcare si depozitare a bio-componentilor din cadrul rafinariei Petrobrazi. Scaderea fata de 2018 s-a datorat unui efect de baza ridicat, avand in vedere ca investitiile din 2018 au fost directionate catre revizia planificata a rafinariei Petrobrazi, proiecte conexe reviziei si catre proiectul de crestere privind instalatia de Poli-combustibili. In Downstream Gas, in 2019 investitiile au fost in principal legate de revizia planificata a centralei electrice Brazi din T2/19.

 

Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO