Estimări: Petrom va anunţa pe 6 noiembrie un profit de circa 2,4 miliarde de lei la nouă luni, în scădere cu 35%

OMV Petrom,, cea mai mare companie din România va anunţa astăzi, 6 noiembrie, rezultatele financiare. Pentru trimestrul 3, datele arată mai bine în comparaţie cu precedentele trei luni, dar, la nivelul primelor nouă luni din acest an, compania petrolieră stă mai prost faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Estimări: Petrom va anunţa pe 6 noiembrie un profit de circa 2,4 miliarde de lei la nouă luni, în scădere cu 35%

OMV Petrom (SNP) va anunţa pe 6 noiembrie un profit net de 1,012 miliarde de lei aferent trimestrului 3 al anului 2014, ceea ce va conduce la un profit net de 2,4 miliarde de lei, pentru primele nouă luni ale anului 2014, potrivit previziunilor casei de brokeraj Blue Rock Financial Services, remise redacţiei ECONOMICA.NET.

Profitul de circa un miliard de lei, aferent trimestrului trei, este cu 20% mai mic decât rezultatul net aferent aceleiaşi perioade din anul trecut, dar de peste trei ori mai mare (creştere de 225%) comparativ cu trimestrul doi al anului trecut. La nivelul primelor nouă luni, rezultatul net este cu 35% mai mic decât cel al anului trecut: 2,39 miliarde de lei, faţă de 3,66 miliarde de lei.

Pe segmentul de explorare şi producţiePetrom, va afişa profit operaţional de 1,11 miliarde de lei pentru trimestrul trei, respectiv 3,34 miliarde de lei la nouă luni. Rezultatul la nouă luni este cu 22% sub cel de anul trecut.

Pe partea de gaze şi energie, compania va afişa o pierdere operaţională de 17 milioane de lei, ceea ce duce un un prodit operaţional la nouă luni de doar 7 milioane de lei, în scădere cu 93% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe segmentul de rafinare şi marketing, în cel de al treilea trimestru al anului profitul operaţional este estimat de casa de brokeraj la 196 de milioane de lei, cu 77% peste rezultatul aferent aceleiaşi perioade a anului trecut. Pentru primele nouă luni, profitul operaţional pe acest segment va fi de 327 milioane de euro, cu 18% peste nivelul din primele trei luni ale anului trecut.

Vânzările OMV Petrom (SNP), după primele nouă luni, sunt estimate la doar 16,3 miliarde de lei, faţă de 18,1 miliarde, aferente aceleiaşi perioade a anului trecut.

Mihai Căruntu, şeful analiştilor de piaţă de capital ai BCR, are estimări asemănătoare.

„Estimarile noastre indică pe Q3 un profit EBIT din E&P (explorare şi producţie) de 1,15 mld lei şi un profit net al Petrom de 1,05 miliarde lei.În zona de rafinare si marketing ne aşteptăm la un rezultat de 250 milioane lei, adică un rezultat sensibil îmbunătăţit faţă de primele două trimestre şi faţă de trimestrul III din 2013”

OMV Petrom (SNP) va putea distribui randamente profitabile la actualele preţuri de achiziţie a acţiunilor SNP, „chiar şi cu o ajustare de profitbilitate în 2014, aşa cum a fost semnalată încă de rezultatele la şase luni, de bugetul pe 2014 şi în condiţiile în care reultatele vor fi influenţate negativ de ajustarea preţului petrolului de la jumătatea anului”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Mihai Căruntu.

Profitabilitatea dividendelor SNP va însemna „probabil un randament al dividendului de circa 4%. Acest nivel este unul rezonabil raportat la nivelul actual al dobânzilor şi al aşteptărilor privind evoluţia inflaţiei în România”, a adăugat analistul de la BCR.

„Este însă important că fotografia Petrom rămâne una atractivă, inclusiv din perspectiva creşterii resurselorde gaze din Marea Neagră. Materializarea acestei poveşti de creştere ar reprezenta elementul principal care va influenţa cotaţiile Petrom pe termen lung”, conchide Mihai Căruntu.

OMV Petrom va anunţa mâine dimineaţă rezultatele financiare aferente trimestrului 3 şi al primelor nouă luni din anul 2014. 

La rândul lui Maxim Moldovan, analistul casei de brokeraj Prime Transaction, este la fel de aproape deestimările de mai sus:

„Pe primele nouă luni, OMV Petrom ar putea înregistra o scădere a vânzărilor de 8 – 9% faţă de perioada similară din 2013, în timp ce profitul net la nouă luni să se situeze în intervalul 2,3 – 2,4 miliarde lei, cu 34% – 37% mai puţin”.

OMV Petrom (SNP) continuă „tendinţa descendentă a vânzărilor companiei in T3 2014, pe fondul menţinerii cererii slabe pentru produse petroliere, a producţiei mai mici de petrol (cu 2,2% fata de T3 2013) şi a scăderii preţurilor la petrol pe piaţa internaţională cu 8,7% % faţă de T3 2013”, spune Mihasi Moldovan.

„Reducerea semnificativă a cantităţilor de gaze vândute (-22,7% în T4 2013 faţă de perioada similară din 2013), precum şi impozitul pe construcţii speciale vor afecta negativ profitabilitatea companiei. Asteptarile mai putin optimiste au fost alimentate de raportul preliminar la noua luni al OMV Austia”, mai spune analistul de la Prime Transaction.

O perspectivă ceva mai bună pentru 2015  propune Dragoş Manolescu, director de investiţii al  firmei de administrare ade fonduri de investiţii OTP Asset Management România (OTM AM).

“Pe parcursul anului 2015 este probabilă o revenire pe o tendinţă uşor ascendentă a preţului petrolului în condiţiiile reluării creşterii economice şi a echlibrării raportului cerere/producţie (ofertă)”.

Până atunci, directorul de investiţii de la OTM AM se aşteaptă ca, în trimestrul trei din  2014 “Petrom să raporteze venituri cu peste 15% mai mici comparativ cu aceeasi perioadă a anului trecut. De asemenea profitul net ar trebui să fie sub cel de anul trecut (2013 Q3) cu aproximativ 10%-15%. Scăderea preţului petrolului (Brent) cu peste 10% în primele 9 luni ale anului (cu peste 22% până la 5 noiembrie 2014) precum şi scăderea preţului la energia electrică pe piaţa internă vor avea o influenţă neagativă asupra rezultatelor OMV Petrom”.

Estimările Tradeville pe T3 2014 sunt cele mai pesimiste: cifră de afaceri de 5,66 mil. lei, profit net de 920 mil. lei, EBITDA 2.019 mil. lei, EBIT 1.236 mil. lei.

În ceea ce priveşte preţul petrolului, „la nivel de profitabilitate, o parte din efectul negativ ar putea fi compensat de creşterea marjelor activităţilor de rafinare şi marketing. Pe termen mai lung ceea ce va conta vor fi, în opinia noastră, rezultatele explorării şi începerea exploatării resurselor din platoul continental al Mării Negre”, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Ovidiu Dumitrescu, director general adjunc al casei de brokeraj Tradeville.

Potrivit directorului Tradeville, în afară de cotaţiile petrolului, un alt factor mai afectează cotaţiile acţiunilor OMV-Petrom (SNP): „necesitatea FP de a îşi lichida cel puţin o parte din participaţia importantă pe care o are în capitalul companiei”.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze, nici sugestii pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Analiştii fac estimări cercetând performanţele companiei cu metode consacrate. Totuşi, acestea nu sunt decât repere, şi nu sugestii pentru asumarea deciziilorm investitorilor.

Nici autorii estimărilor şi nici ECONOMICA.NET nu-şi asumă răspunderea pentru rezultatele deciziilor de investiţii, luate de investitori, în funcţie de profilul de risc al investitorului.

Te-ar mai putea interesa și
Apa minerală românească „din SUA până în Japonia”. Oficial guvernamental: Chiar contribuie la reducerea deficitului comercial
Apa minerală românească „din SUA până în Japonia”. Oficial guvernamental: Chiar contribuie la reducerea ...
Societatea Națională de Ape Minerale (SNAM) a organizat prima sa conferință care a reunit toți stakeholderii din piața de profil, de la autorități la companiile private care exploatează......
Burduja: Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei Europei de gaze ruseşti
Burduja: Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei ...
Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei Europei ...
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Aplicarea Legii privind salariul minim european reduce sărăcia în muncă și protejează puterea de cumpărare
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Aplicarea Legii privind salariul minim european reduce sărăcia în muncă și ...
Aplicarea Legii privind salariul minim european este un pas înainte pentru locuri de muncă mai bine plătite, dar şi pentru ...
Ministrul rus al Energiei anunță că este posibilă ridicarea restricțiilor pentru exporturile de benzină
Ministrul rus al Energiei anunță că este posibilă ridicarea restricțiilor pentru exporturile de benzină
Ministrul rus al Energiei, Sergei Tsivilev, a declarat miercuri că instituţia crede că este posibilă ridicarea restricţiilor ...