Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro

Piaţa imobiliară din Bulgaria este pregătită pentru o creştere semnificativă a preţurilor în 2025, urmată de un avans mult mai moderat după adoptarea euro, a estimat Alexander Bochev, preşedintele Asociaţiei Naţionale Imobiliare (NSNI), informează Novinite, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 23 iul. 2025, 21:30
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro

El a arătat spre precedentul creat de Croaţia, care s-a alăturat zonei euro în 2023. În cei cinci ani înainte de adoptarea euro, preţurile proprietăţilor în Croaţia au urcat în ritm anual cu 6-10%. În anul de dinaintea aderării la zona euro, preţurile au urcat cu 17%, ar apoi au revenit la un ritm anual de creştere de 6-10%.

O tendinţă similară este aşteptată în Bulgaria. În ultimii ani, preţurile proprietăţilor în ţară au urcat în ritm anual cu 9-15%. Pentru 2025 este previzionat un avans de 18%, în linie cu expansiunea din primul trimestru din 2025. Pentru perioada 2026-2027 creşterea preţurilor ar urma să se stabilizeze la aproximativ 10% pe an, a explicat Bochev.

În 2024, avansul pieţei imobiliare a fost determinat de cererea ridicată. Au fost finalizate aproximativ 95.000 de tranzacţii în domeniul proprietăţilor rezidenţiale, cu 40% peste media de dinaintea pandemiei, volumul total depăşind 12 miliarde de leva, a declarat Anton Andonov, directorul general al ERA Real Estate. Majorarea veniturilor gospodăriilor, dobânzile reduse la creditele ipotecare, inflaţia persistent ridicată, care i-a determinat pe oameni să investească în sectorul imobiliar şi speculaţiile în jurul adoptării euro au alimentat avansul pieţei imobiliare, susţine Andonov.

În 2025, preţurile locuinţelor continuă să crească, anul acesta fiind puţin probabilă o modificare a dobânzilor la creditele ipotecare. Dar, după 1 ianuarie 2026, data prevăzută pentru aderarea Bulgariei la zona euro, dobânzile se vor alinia gradual cu cele din alte state care folosesc moneda unică. Per ansamblu, dobânzile în zona euro indică o tendinţă de scădere, a apreciat Andonov.

Aceasta a afirmat că 2025 reprezintă vârful ciclului imobiliar din ultimii patru ani. După adoptarea euro, piaţa imobiliară din Bulgaria ar urma să se stabilizeze, cu aproximativ 80.000 vânzări pe an.

Până la finalul lui 2025, preţurile locuinţelor ar urma să crească cu cel puţin 10%, iar în 2026 ritmul de creştere ar urma să încetinească la 6%, nivel considerat viabil şi sustenabil.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, în ciuda crizei energiei provocată de războiul din Orientul Mijlociu
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat vineri că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, chiar dacă criza energiei......
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane de euro
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane ...
Compania energetică Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, anunță că a semnat vineri, 22 mai 2026, contractul ...
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
China și-a modificat sistemul de reședință permanentă și deschide astfel orașele muncitorilor migranți veniți din zonele rurale
China și-a modificat sistemul de reședință permanentă și deschide astfel orașele muncitorilor migranți veniți din ...
China a modificat vineri sistemul său de reşedinţă permanentă, numit "hukou", solicitând ca mai multe oraşe să abolească ...