Pilon 2 – Fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la active de 100,17 miliarde lei, creştere de aproape 10%, în ianuarie, conform datelor ASF

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 100,17 miliarde lei, la finalul lunii ianuarie, în creştere cu 11,75% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2022, potrivit statisticii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
AGERPRES - lun, 06 mart. 2023, 13:05
Pilon 2 - Fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la active de 100,17 miliarde lei, creştere de aproape 10%, în ianuarie, conform datelor ASF

Pentru prima dată în istorie, activele gestionate de fondurile de pensii administrate privat (Pilonul 2), unde cotizează obligatoriu peste 7,9 milioane de români, au depășit pragul de 100 de miliarde de lei.

„Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 90% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei”, se menţionează în raportul citat de scrie Agerpres.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 63,474 miliarde de lei, respectiv 63,37%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 21,92 miliarde de lei (21,88%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 7,143 miliarde de lei (7,13% din total active).

Conform ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 7.978.906 milioane de participanţi în ianuarie 2023.

În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Fondurile de pensii facultative aveau active de 3,77 miliarde de lei, în ianuarie, în creştere cu 9,8%

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 3,77 miliarde de lei, la finalul lunii ianuarie, în creştere cu 9,85% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

„Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (94%), majoritatea fiind denominate în lei (90%).”, se menţionează în raport.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 2,391 miliarde de lei, respectiv 63,51%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 905,404 milioane de lei (24,05%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 153,872 milioane de lei, respectiv 4,09% din totalul activelor.

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 630.623 de participanţi în ianuarie 2023.

Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...