Pilonul 3 de pensii facultative a ajuns la aproape un miliard de euro în administrare – APAPR

Pilonul 3 de pensii facultative a atras un număr record de noi clienţi în 2023 şi se apropie de un miliard de euro în administrare, informează Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
AGERPRES - J, 11 ian. 2024, 11:05
Pilonul 3 de pensii facultative a ajuns la aproape un miliard de euro în administrare - APAPR

„Circa 83.000 de români au început în 2023 să economisească pentru vârsta retragerii prin fondurile de pensii private facultative (Pilonul III), un record pentru numărul de clienţi nou-atraşi în sistem într-un singur an începând cu 2008, reflectând nivelul ridicat de încredere a populaţiei în pensiile private”, se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

Astfel, numărul total de participanţi la Pilonul 3 a ajuns la 710.000 la finele lui 2023, în numele cărora cele 10 fonduri de pensii facultative administrează active nete de 4,74 de miliarde de lei (953 milioane euro), în creştere cu 31% faţă de 2022 şi reprezentând un maxim istoric pentru sistem.

În 2023, fondurile de pensii de Pilon 3 au înregistrat un randament mediu ponderat de 16,8%, cu aproximativ 10 puncte procentuale peste rata inflaţiei, consolidându-şi performanţa foarte bună pe termen lung.

Conform calculelor APAPR, fondurile de pensii facultative au generat un randament mediu anual de 6,13% pe întreaga durată de funcţionare (2007-2023), comparativ cu o rată medie anuală a inflaţiei de 4,61%.

În termeni monetari, Pilonul 3 a generat un câştig pentru participanţi în valoare de 1,25 miliarde de lei (251 milioane euro), net de toate comisioanele, în plus faţă de contribuţiile primite în administrare.

De asemenea, fondurile de pensii facultative au efectuat deja plăţi în valoare totală de circa 635 de milioane de lei (128 milioane euro) către aproape 80.000 de beneficiari în perioada 2007-2023, din care 115 milioane de lei (23 milioane euro) doar în 2023. Participanţii la Pilonul III îşi pot primi banii acumulaţi oricând după împlinirea vârstei de 60 de ani, ei putând să contribuie în continuare şi după această vârstă.

Banii economisiţi în Pilonul 3 pot fi primiţi fie ca plată unică, fie în tranşe lunare egale pe durata a cel mult 5 ani. În cazul nefericit al decesului participantului, banii acumulaţi în Pilonul III revin moştenitorilor legali sau testamentari.

Începând cu 1 ianuarie 2024, regimul fiscal al plăţilor către beneficiari s-a îmbunătăţit (la fel ca la Pilonul II de pensii private obligatorii), în sensul că baza de calcul pentru cota de impozit pe venit de 10% nu mai este întreaga sumă acumulată (ca până acum), ci doar câştigul obţinut prin investire de fondurile de pensii facultative, în plus faţă de contribuţiile virate.

La Pilonul 3 de pensii facultative pot contribui toţi românii care înregistrează venituri de natură profesională (salariaţi şi cei cu activităţi independente, asimilaţi salariaţilor), dar şi angajatorii, care pot oferi contribuţii suplimentare la Pilonul III în numele salariaţilor, ca parte a pachetului de beneficii extra-salariale.

În prezent, contribuţiile la Pilonul III sunt deductibile în limita a 400 euro/an atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru angajatori. Din păcate, plafonul de deductibilitate nu a mai fost majorat din 2009 şi până în prezent, reducând atractivitatea sistemului şi descurajând economisirea suplimentară pentru bătrâneţe.

În acest context, APAPR salută depunerea în circuitul legislativ a unei iniţiative parlamentare ce vizează dublarea acestui plafon de deductibilitate şi actualizarea sa automată prin corelare cu creşterea salariului minim pe economie. Adoptarea acestui proiect legislativ este de natură să încurajeze atât persoanele fizice cât şi companiile să contribuie la Pilonul III pentru venituri suplimentare la retragerea din activitate, reducând în acelaşi timp presiunea pe sistemul public de pensii.

Te-ar mai putea interesa și
Comitetul de coordonare al Exim Banca Românească are o nouă componență și indemnizațiile tăiate la 5.000 de lei
Comitetul de coordonare al Exim Banca Românească are o nouă componență și indemnizațiile tăiate la 5.000 de lei
Comitetul Interministerial al Exim Banca Românească a fost redus prin HG de la 17 membri la 5 membri, un președinte, un vicepreședinte și trei membri. De asemenea, indemnizațiile tuturor......
Bolojan începe curățenia: „un comitet din 17 persoane cu un venit de 4.000 de euro pe lună l-am transformat într-un comitet de 5 persoane cu un venit de 1.000 de euro pe lună”. Ce spune despre tăierea sporurilor care a scos deja bugetarii în stradă VIDEO
Bolojan începe curățenia: „un comitet din 17 persoane cu un venit de 4.000 de euro pe lună l-am transformat într-un ...
E nevoie să ne creștem veniturile și să ne scădem cheltuielile, dar trebuie să facem pe de o parte într-un regim de ...
Beijingul condiționează încheierea unui acord cu producătorii francezi de coniac de progresul negocierilor privind taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în UE – surse Reuters
Beijingul condiționează încheierea unui acord cu producătorii francezi de coniac de progresul negocierilor privind taxele ...
Producătorii francezi de coniac au ajuns la un acord provizoriu privind preţurile minime pentru piaţa chineză, dar Beijingul ...
Guvernul a prelungit cu trei luni limitarea adaosului comercial la alimentele de bază
Guvernul a prelungit cu trei luni limitarea adaosului comercial la alimentele de bază
Guvernul a prelungit vineri, cu trei luni, termenul de aplicare a OUG nr. 67/2023, care vizează limitarea temporară a adaosului ...