Plaza Centers, aflată în reorganizare judiciară, începe construcţia unui mall la Timişoara

Compania Plaza Centers, controlată de Mordechay Zisser, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Israel, vrea să construiască anul acesta un mall la Timişoara, chiar dacă dezvoltatorul se află de anul trecut în reorganizare judiciară. 
Andrada Ghira - vin, 14 mart. 2014, 12:08
Plaza Centers, aflată în reorganizare judiciară, începe construcţia unui mall la Timişoara

După ce ani de zile israelienii de la Plaza Centers au tot amânat proiectele de malluri pe terenurile deţinute în mai multe oraşe din România, ultimul anunţ al companiei aflată în reorganizare judiciară, arată că anul acesta sau anul viitor se va începe construcţia unui mall la Timişoara. Şi nu doar atât. Vrea şi câteva modificări în ceea ce priveşte parteneriatul public privat semnat cu statul român pentru proiectul Casa Radio. 

Plaza Centers deţine o participaţie de 75% din proiectul Casa Radio, într-un parteneriat cu statul român. Proiectul ar urma să aibă o suprafaţă netă construită de 550.000 mp, cu un centru comercial cu o suprafaţă închiriabilă de 76.000 mp, dar şi spaţii de birouri, hotel, apart-hotel şi un centru de conferinţe. Compania a obţinut un PUD (plan urbanistic de detaliu) şi un PUZ (plan urbanistic zonal) pentru proiectul Dâmboviţa Center Multifunctional Complex, iar finalizarea primei faze este programată pentru 2016/2017″, se arată raportul financiar pentru anul 2013. 

Tot în anunţ se mai specifică faptul că, în lumina crizei financiare şi cu scopul de a asigura un proces de construcţie aliniat condiţiilor actuale ale pieţei, Plaza Centers a început discuţiile preliminare cu autorităţile române cu privire la dezvoltarea viitoare a proiectului. Compania a anunţat autorităţile române în mod oficial că se încearcă redefinirea unor termeni din parteneriatul public privat existent, precum orarul, structura şi alte repere.

Mall la Timişoara

„În plus, Plaza a continuat cu studiile de fezabilitate, planificare şi autorizare pentru proiectul Timişoara Plaza, care va avea o suprafaţă comercială închiriabilă de 38.000 mp, dar şi pentru proiectul Cina din Bucureşti. La Timişoara Plaza, construcţia este programată să înceapă la sfârşitul acestui an, cu termen de finalizare în 2016. Proiectul comercial şi de birouri Cina din Bucureşti va avea o suprafaţă închiriabilă de 4.800 mp şi este de asteptat să fie finalizat în perioada 2015-2016″, se mai arată în anunţul companiei remis Bursei de la Londra. Investiţia anunţată în urmă cu patru ani pentru mallul din Timişoara fost de 50 de milioane de euro. 

Plaza Centers intentionează să dezvolte spaţii comerciale şi de birouri în locul clădirii celebrului restaurant Cina de lângă Ateneul Român din Bucureşti prin societatea Bucureşti Turism, cea care deţine hotelul Radisson Blu şi Center Ville.

Înregistrată în Olanda şi prezentă pe bursa de la Londra şi de la Varşovia, Plaza Centers a iniţiat pe 18 noiembrie 2013 procedurile de reorganizare la Tribunalul din Amsterdam şi a depus un plan de restructurare. În conformitate cu procedurile de reorganizare olandeze, Tribunalul a numit un administrator care să gestioneze afacerile companiei împreună cu managementul existent. 

Cum a încheiat Plaza Centers anul 2013

Veniturile din închiriere au crescut uşor anul trecut la 23,7 milioane de euro, faţă de 23,1 milioane de euro în 2012, datorită îmbunătăţirii performanţelor centrelor comerciale din Europa Centrală şi de Est. Veniturile ar fi fost mai mari dacă nu se înregistra o pierdere la un mall din India, acolo unde anul trecut a avut loc un incendiu, se arată în raportul financiar al companiei.

Valoarea activului net a scăzut cu 40% la 274 milioane de euro, faţă de 459 milioane de euro la 31 decembrie 2012, în principal ca urmare a deprecierii activelor din Serbia, România şi India. Pierderea înregistrată la sfârşitul lui 2013 a fost de 218 milioane de euro, faţă de pierderea înregistrată la sfârşitul lui 2012 de 86 milioane de euro.

În ceea ce priveşte proiectul Casa Radio, în raportul financiar se specifică faptul că se află în curs de planificare, iar finalizarea primei faze este estimată pentru 2017.Timişoara Plaza va avea o suprafaţă închiriabilă de 38.000 mp, iar construcţia este programată să înceapă în 2014/2015, cu finalizare în 2016.

Pentru proiectul Cina din Bucureşti, Plaza are un drept de închiriere de 43 de ani (începând cu 2007), iar construcţia urmează să înceapă anul acesta şi să fie finalizată în 2015/2016.

Celelalte malluri pe care Plaza Centers intenţiona să le construiască la Miercurea Ciuc (36.500 mp), Iaşi (46.500 mp), Slatina (24.000 mp), Hunedoara (41.000 mp), Tîrgu-Mureş (31.500 mp) şi Constanţa (26.500 mp), se află în curs de examinare şi planificare.

Valoarea de piaţă a terenurilor şi proiectelor Plaza din România a continuat să se deprecieze şi în 2013.

Plaza Centers a fost controlată până de curând de Mordechay Zisser, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Israel prin firma Elbit Imaging, care mai deţine pe piaţa locală şi hotelul Radisson Blu din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
La Cocoș. Anunț mare pe final de 2025 pentru cel mai mare lanț românesc de magazine
La Cocoș. Anunț mare pe final de 2025 pentru cel mai mare lanț românesc de magazine
Lanțul de magazine La Cocoș, cea mai mare afacere românească din domeniul retailului alimentar, urmeaază să fie preluat efectiv de nemții de la Schwarz, patronii Lidl și Kaufland. În urma......
Liderul Coreei de Nord Kim Jong Un a ordonat creșterea producției de rachete în 2026, pentru descurajarea militară a inamicilor Phenianului
Liderul Coreei de Nord Kim Jong Un a ordonat creșterea producției de rachete în 2026, pentru descurajarea militară a ...
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat "extinderea" şi modernizarea producţiei de rachete a ţării anul viitor, precum ...
Update: Accident rutier în care sunt implicate 11 mașini în județul Olt, pe Drumul Expres Craiova – Pitești. IGSU a activat Planul Roșu de Intervenție
Update: Accident rutier în care sunt implicate 11 mașini în județul Olt, pe Drumul Expres Craiova – Pitești. IGSU ...
Update: Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat pe pagina sa de Facebook că accidentul a avut loc pe DN 12 ...
30 de persoane au fost arestate în Turcia într-o vastă anchetă care privește trucarea de meciuri de fotbal. Printre acestea se numără 14 jucători și fostul vicepreședinte al Galatasaray
30 de persoane au fost arestate în Turcia într-o vastă anchetă care privește trucarea de meciuri de fotbal. Printre ...
Parchetul din Istanbul a anunţat, vineri, arestarea a 30 de noi persoane implicate în fotbalul turc, inclusiv 14 jucători ...