Podul de la Brăila: Cum arată Golden Gate-ul românesc, înainte de mult – așteptata inaugurare, programată joi în prezența președintelui (Video)

Pasionații de infrastructură au postat noi imagini cu podul de la Brăila, ce urmează să fie inaugurat joi, 6 iulie, în prezența președintelui Klaus Iohannis. "Golden Gate" - ul peste Dunăre, cea mai complexă lucrare de infrastructură rutieră din România post-decembristă, va putea fi traversat în doar două minute.
Anemona Andone - S, 01 iul. 2023, 09:26
Podul de la Brăila: Cum arată Golden Gate-ul românesc, înainte de mult - așteptata inaugurare, programată joi în prezența președintelui (Video)

„Pod suspendat Dunăre. Ultimele pregătiri înainte de deschidere”, scrie Răducu Popa, autorul imaginilor postate pe YouTube.

Pe lângă președintele Klaus Iohannis, la evenimentul de inaugurare sunt așteptați și premierul Marcel Ciolacu, președintele Senatului Nicolae Ciucă, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, dar și Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi.

În aprilie, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunța că traversarea faimosului pod durează două minute. „La ultima vizită pe șantierul Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați – Tulcea, am traversat podul cu mașina de la un capăt la altul pentru prima dată. Traversarea a durat două minute, circulând cu o viteză de până la 50 km/h”, spunea oficialul din Transporturi.

Lungimea podului este de 1.974 metri, din care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. După finalizare, Podul de la Brăila va fi al treilea pod suspendat ca mărime a deschiderii centrale din Uniunea Europeană.

Antreprenorul lucrării „Pod Suspendat peste Dunăre” este Asocierea Webuild SPA – IHI Infrastructure Systems CO LTD, valoarea contractului fiind de 2,375 de miliarde de lei.

Pod suspendat Brăila

Antreprenor: Asocierea Webuild SPA – IHI Infrastructure Systems CO LTD;
Valoare contract: 2,375 de miliarde de lei cu TVA;
Lungime pod suspendat: 1974,30 de metri;
Lungime drum principal Brăila – Jijila: 19,095 de km.;
Lungime drum de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin: 4,328 km.

FOTO – VIDEO: Pod suspendat peste Dunăre la Brăila (sursa: YouTube Răducu P Drum)

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat luni că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, nu pentru ocuparea unor funcţii, ci având în vedere existenţa unor probleme......
Export-import România. Cu cât a crescut deficitul comercial al României în primele opt luni – date INS
Export-import România. Cu cât a crescut deficitul comercial al României în primele opt luni – date INS
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie -31 august 2026 a fost de 22,444 miliarde euro, mai mare ...
Ce face Nuclearelectrica pentru a reduce impactul scăderii debitului Dunării asupra centralei de la Cernavodă. Explicațiile șefului companiei
Ce face Nuclearelectrica pentru a reduce impactul scăderii debitului Dunării asupra centralei de la Cernavodă. Explicațiile ...
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă rămân oprite în perioada următoare, iar conducerea Nuclearelectrica spune că ...
VIDEO „Drumul Morții”: Au fost finalizate lucrările la giratoriul de pe DN2 de la Spătaru, Buzău
VIDEO „Drumul Morții”: Au fost finalizate lucrările la giratoriul de pe DN2 de la Spătaru, Buzău
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău anunță luni finalizarea lucrărilor de amenajare a sensului giratoriu ...