Ponta: În SUA, ne-am întâlnit cu toate persoanele cu care trebuia să ne întâlnim

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a evitat, luni, să răspundă întrebărilor repetate ale jurnaliştilor privind persoanele cu care s-a întâlnit în SUA, el precizând că lista a fost întocmită în prealabil cu ambasadorul Mark Gitenstein şi că au avut loc întâlniri cu toate persoanele stabilite, transmite Mediafax.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 19:20

Ponta a precizat că vizita în SUA a fost „foarte bună”.

„Lista întâlnirilor a fost stabilită dinainte de a pleca în America cu ambasadorul Mark Gitenstein, la Bucureşti. Am discutat şi cu ambasadorul României la Washington. Toate persoanele cu care trebuia să ne întâlnim ne-am întâlnit şi eu şi domnul Corlăţean şi domnul Dobriţoiu”, a spus Ponta.

El a precizat că SUA, ca şi UE, rămân un partener strategic pentru România, iar viitorul Guvern al USL, după alegeri, va continua proiectele începute, respectiv proiectele de cooperare militară în cadrul NATO, proiectele de colaborare politică în regiune şi proiectele de colaborare economică, în special pe zona energiei.

„Partenerii americani aşteaptă în România un proces democratic, în acest an de alegeri, cei care vor fi votaţi de cetăţenii români, aceia sunt partenerii autorităţilor americane în România”, a spus Ponta.

El a precizat că decizia ca programul de vizite externe va continua, iar atunci când unul dintre cei doi co-preşedinţi ai USL va pleca în străinătate, celălalt va rămâne în ţară.

„Din ianuarie, constatând că scena politică românească aduce în fiecare zi un nou eveniment, o surpriză, am decis să mergem în continuare pe programul de vizite externe, dar de fiecare dată măcar unul dintre co-preşedinţi să rămână în Bucureşti. Crin Antonescu, săptămâna viitoare va fi în Germania, într-o vizită, eu rămân în Bucureşti, iar când eu voi pleca în Danemarca, el va fi în Bucureşti. Acesta e avantajul muncii în echipă”, a spus Ponta.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut, săptămâna trecută, o vizită în SUA, însoţit de social-democratul Titus Corlăţean şi de liberalul Cornel Dobriţoiu, care sunt responsabilii USL pe zona de Externe şi de Apărare.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...