Ponta: Nu mărim nicio taxă în 2015

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că anul viitor nu va fi mărită nicio taxă şi că măsurile deja adoptate vor fi aplicate.
Economica.net - mar, 02 dec. 2014, 13:15
Ponta: Nu mărim nicio taxă în 2015

‘Nu mărim nicio taxă în 2015 şi tot ceea ce s-a adoptat până acum se poate face. Restul, să mai şi scădem şi alte taxe, daţi-ne voie să mai şi putem să facem lucrul acesta. Important este că nu se măreşte absolut nicio taxă pentru 2015’, a spus Ponta, înainte de întâlnirea de la Parlament cu grupul minorităţilor naţionale.

El a afirmat că nu a discutat cu FMI despre posibilele reduceri de taxe, motivând că este vorba de o săptămână de discuţii cu reprezentanţii Fondului, iar misiunea este una tehnică. De asemenea, premierul a precizat că următoarea misiune a FMI va avea loc la sfârşitul lunii ianuarie, scrie Agerpres.

‘Ne-am luat nişte angajamente de a nu mări absolut nicio taxă şi impozit, de a păstra cota unică şi de a acoperi reducerea CAS şi celelalte măsuri în vigoare şi, înainte de a vorbi de alte reduceri de taxe, important este să le menţinem pe acestea, mai ales că este foarte important să fim coerenţi – s-au terminat alegerile – în ceea ce ne dorim cu toţii’, a declarat Ponta.

Prim-ministrul a ţinut să sublinieze că reducerea CAS nu este o ‘pomană electorală’, ci este o măsură care a fost votată de două ori de toate forţele politice.

‘Nu poţi să zici astăzi că reducerea CAS este o pomană electorală sau că scutirea de impozit reinvestit este o pomană electorală. Este o măsură economică nu prea de stânga, ci mai degrabă de dreapta şi cred că este foarte important să dăm dovadă de seriozitate şi predictibilitate’, a precizat el, adăugând că nici indexarea pensiilor nu este o ‘pomană electorală’.

Întrebat dacă susţine proiectele UNPR privind impozitarea marilor averi şi reducerea vârstei de vot el a răspuns: ‘Azi când vorbim putem să nu mărim nicio taxă şi niciun impozit pentru 2015 şi să aplicăm ce este adoptat. Alte măsuri de politică fiscal-bugetară le discutăm în coaliţia de guvernare, apoi cu partenerii noştri europeni. Eu sunt prim-ministru, nu pot să-mi dau cu părerea, să fac analize’.

El a apreciat că discuţia de marţi cu reprezentanţii FMI a fost una bună.

‘Au constatat nu doar că avem creştere economică, dar că după 11 luni avem un deficit de 0,2% din PIB şi prin rectificarea de mâine o să plătim în avans multe din lucrurile pe care trebuia să le plătim anul viitor, şi anume, în primul rând, titlurile executorii pentru profesori, pentru magistraţi, pentru cei care aveau hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile; în al doilea rând, plătim toate arieratele şi ale Guvernului central, şi ale guvernelor locale, mai plătim din ceea ce trebuia pe restituire anul viitor. Practic, cam 2,5 miliarde – 3 miliarde de lei pe care ar fi trebuit să-i plătim anul viitor îi plătim anul acesta, pentru că ne-am gospodărit bine şi pentru că avem încasări mai bune şi cheltuieli mai mici’, a completat premierul.

Te-ar mai putea interesa și
China vrea un loc la masa giganţilor auto europeni. BYD negociază un loc în Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA)
China vrea un loc la masa giganţilor auto europeni. BYD negociază un loc în Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile ...
BYD poartă discuţii pentru a se alătura Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), principalul organism reprezentativ al industriei auto din Europa, o mişcare care i-ar oferi......
Marea Britanie își întoarce faţa spre UE. La şase ani după Brexit, alegătorii din Regatul Unit sunt mai deschişi la o reunire cu Uniunea Europeană decât la alte tipuri de acorduri (raport)
Marea Britanie își întoarce faţa spre UE. La şase ani după Brexit, alegătorii din Regatul Unit sunt mai deschişi ...
Alegătorii din Regatul Unit sunt mai predispuşi să susţină în mod deschis reintegrarea Regatului Unit în Uniunea Europeană ...
Rusia vrea discuţii cu Trump despre viitoarele relaţii cu Moscova, anunţă Lavrov
Rusia vrea discuţii cu Trump despre viitoarele relaţii cu Moscova, anunţă Lavrov
Ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a declarat la un summit din Antalya, în Turcia, că a venit momentul ...
Scandal în Delta Dunării – Buzoianu a anunţat că noul guvernator al ARBDD are maximum o lună pentru o propunere de reorganizare a instituţiei, după demiterile anunţate
Scandal în Delta Dunării – Buzoianu a anunţat că noul guvernator al ARBDD are maximum o lună pentru o propunere ...
Noul guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Florin Stăneaţă, are la dispoziţie ...