Portugalia îşi scoate la vânzare cazărmile şi forturile militare

Armata portugheză va pune în vânzare sau va închiria 60 de bunuri imobiliare - cazărmi, forturi, terenuri ale aviaţiei sau chiar spitale militare - în speranţa de a obţine cel puţin 170 milioane de euro pentru finanţarea modernizării infrastructurilor sale, relatează marţi AFP.
Economica.net - mar, 27 ian. 2015, 18:24
Portugalia îşi scoate la vânzare cazărmile şi forturile militare

Un număr de ”60 de bunuri imobiliare urmează să fie vândute sau închiriate pentru a finanţa crearea sau întreţinerea infrastructurilor armatei”, a declarat marţi pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului portughez al Apărării.

Obiectivul guvernului este de a încasa 32 milioane de euro în 2015, apoi 20 milioane anual timp de şapte ani, respectiv 172 milioane de euro în total, potrivit proiectului de lege depus în parlament la începutul lunii ianuarie.

Lista cu bunuri nu este definitivată, dar ea include deja nu mai puţin de zece forturi şi cazărmi din toată ţara, precum şi trei spitale militare din Lisabona. Unele fac parte din istoria portugheză, precum Castelo do Queijo din Porto (nord), ce veghează din sec. al XVII-lea estuarul fluviului Douro, sau Fort do Alto do Duque, ce domină din sec. al XIX-lea cartierul turistic Belem din Lisabona.

Vânzarea de bunuri imobiliare intervine în cadrul unui program mai vast de restructurare a armatei portugheze. Guvernul şi-a anunţat joia trecută intenţia de a reduce numărul militarilor cu aproape 10 %, pentru a ajunge la 31.560.

În contrapartidă cu un împrumut internaţional de 78 de miliarde de euro acordate în mai 2011, Portugalia a introdus un program de austeritate, recurgând la tăieri de salarii şi de pensii care nu i-au scutit nici pe militari.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...