Portugalia suspendă acordarea vizelor pentru investitorii străini

Portugalia a suspendat acordarea vizelor 'gold', permisele de şedere pentru investitorii străini, în urma vidului juridic creat de noua lege a imigraţiei, a anunţat marţi poliţia de frontieră, precizând că măsura se va aplica până la emiterea unor noi dispoziţii, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - mar, 14 iul. 2015, 13:39
Portugalia suspendă acordarea vizelor pentru investitorii străini

Decizia a fost luată de noul şef al poliţiei de frontieră, Antonio Beça Pereira, al cărui predecesor a fost arestat în noiembrie în cadrul unui mare scandal de corupţie legat de acordarea acestor vize.

După acest scandal, care a provocat demisia ministrului de interne Miguel Macedo, guvernul a decis înăsprirea legislaţiei în materie de vize şi întărirea controalelor.

Noua lege a imigraţiei, intrată în vigoare la 1 iulie, a abrogat dispoziţiile privitoare la vizele ‘gold’ fără a le înlocui cu altele, rezultând un vid juridic, a explicat cotidianul Jornal de Noticias.

Portugalia acordă de la sfârşitul lui 2012 vize ‘gold’ străinilor dispuşi să plătească cel puţin 500.000 de euro pentru o locuinţă, să investească cel puţin 1 milion de euro sau să creeze zece locuri de muncă.

După izbucnirea scandalului, cererile din partea investitorilor chinezi, principalii solicitanţi pentru astfel de vize care le deschideau accesul nerestricţionat în Spaţiul Schengen, au scăzut cu 20%, a anunţat în luna mai guvernul de la Lisabona.

Până la sfârşitul lui iunie, fuseseră acordate 2.420 de vize ‘gold’, pentru investiţii totale de 1,46 miliarde de euro, principalii beneficiari fiind cetăţeni chinezi (1.947), urmaţi de brazilieni şi de ruşi.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în......
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord - Salonul Regal. Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, ...
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizaţii pentru extracţia petrolieră maritimă emise de guvern fără ...