Poșta Română a cumpărat cu 500.000 de euro un echipament automat de sortare a coletelor, pe care l-a instalat la HUB-ul Regional Galați

Compania Naţională "Poşta Română" S.A. a achiziţionat şi instalat un nou echipament automat de sortare a coletelor, de ultimă generaţie, în valoare de jumătate de milion de euro, care a fost instalat în cadrul HUB-ului Logistic şi Curierat Regional Galaţi, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 09 mai 2025, 20:39
Poșta Română a cumpărat cu 500.000 de euro un echipament automat de sortare a coletelor, pe care l-a instalat la HUB-ul Regional Galați

Potrivit unui comunicat al companiei, echipamentul, furnizat de un producător de renume în domeniu, are o capacitate de procesare de până la 3.000 de colete pe oră şi este dotat cu 19 ieşiri de sortare. Datorită vitezei de transport de 1,2 metri pe secundă, sistemul contribuie semnificativ la optimizarea timpilor de manipulare şi la reducerea erorilor umane.

Printre specificaţiile tehnice se numără scanarea automată a etichetelor pe trei laturi, măsurarea şi înregistrarea automată a dimensiunilor şi greutăţii coletelor, prin sisteme omologate, realizarea simultană a operaţiunilor de prezentare şi cartare a coletelor.

De asemenea, echipamentul este complet integrat cu aplicaţiile informatice ale Poştei Române, actualizând în timp real statusul trimiterilor şi oferind clienţilor o experienţă mai transparentă şi mai predictibilă în ceea ce priveşte livrările.

În 2024, Poşta Română a alocat peste 80 de milioane de lei pentru achiziţia de echipamente moderne de sortare, incluzând prima bandă de sortare instalată în ultimii 50 de ani la Hub-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj-Napoca.

Până la acest moment, Poşta Română a achiziţionat 8 echipamente de sortare de ultimă generaţie, din care 4 au fost deja instalate la Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara şi Galaţi. În total, Poşta Română va putea procesa aproximativ 500.000 de colete pe zi.

Sursa foto: Posta-romana.ro

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...