Posturile vacante din asistenţă socială pot fi ocupate cu condiţia încadrării în cheltuieli

Posturile vacante din asistenţă socială ar putea fi ocupate prin concurs, cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal aprobate, măsura fiind prevăzută într-un proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).
Economica.net - mie, 27 feb. 2013, 16:34
Posturile vacante din asistenţă socială pot fi ocupate cu condiţia încadrării în cheltuieli

Proiectul de hotărâre privind ocuparea posturilor vacantate după 1 ianuarie 2013 pentru personalul din sistemul de asistenţă socială prevede că se aprobă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacantate pentru personalul din sistemul de asistenţă socială, cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal aprobate.

Aceste prevederi se aplică autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi serviciilor sociale administrate şi acordate de acestea.

„În limita posturilor vacantate, nominalizarea posturilor pe categorii profesionale, în vederea ocupării prin concurs sau examen, este de competenţa ordonatorului de credite, cu aprobarea ordonatorului principal de credite”, se arată în proiectul de act normativ pus în dezbatere publică.

Iniţiatorii proiectului de act normativ precizează, în nota de fundamentare care însoţeşte documentul, că există locuri de muncă în care lipsa personalului de specialitate, cum ar fi îngrijitorii, asistenţii sociali, asistenţii medicali, educatorii, psihologii, dar şi a personalului auxiliar tehnic şi de întreţinere, face imposibilă asigurarea activităţilor minime de asistenţă şi îngrijire, de recuperare şi reabilitare specifice unei instituţii/unităţi de asistenţă socială, mai ales în cazul centrelor rezidenţiale.

În 2012, din datele colectate de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) şi comunicate Ministerului Muncii, numărul total de posturi vacante din sistemul de asistenţă socială era de aproximativ 10.500, din care 6.359 posturi în cadrul serviciilor publice organizate la nivel de judeţ, iar diferenţa de 4141, posturi din cadrul serviciilor publice de asistenţă socială de la nivel local.

Din numărul total de posturi vacante, numai în centrele rezidenţiale era înregistrat un deficit de 4.329 posturi.

Proiectul de act normativ va fi în dezbatere publică până în 7 martie.

Te-ar mai putea interesa și
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de tranzacții rezidențiale din ultimul deceniu, arată datele analizate de SVN......
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Investiţiile puternice în infrastructura de inteligenţă artificială (AI) menţin creşterea economică globală la un ...