Preafericitul Lucian Mureşan a devenit al treilea cardinal român la Vatican

Un român devine sâmbătă cardinal la Vatican. Preafericitul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, va primi din mâna Papei bereta roşie de cardinal.
Economica.net - S, 18 feb. 2012, 09:16

Preafericitul Lucian Mureşan este al treilea cardinal român după Iuliu Hossu şi Alexandru Todea. Iuliu Hossu a fost numit cardinal în 28 aprilie 1969 de catre Papa Paul al VI-lea, iar Alexandru Todea a primit aceeaşi cinstire în 28 iunie 1991, din partea Papei Ioan Paul al II-lea.

Lucian Mureşan s-a născut în urmă cu 80 de ani în comuna Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare. A fost al zecelea din cei 12 copii ai familiei. În tinereţe, regimul comunist l-a prigonit pentru credinţa sa. Tânărul preot lucra ca muncitor necalificat la drumuri ziua, iar seara slujea în bisericile din sate.

Papa Benedict al XVI-lea a numit sâmbătă 22 de noi cardinali, cerându-le tuturor celor care servesc Biserica Catolică să „renunţe la stilul laic al puterii şi gloriei”, într-un moment în care scurgerile de informaţii organizate apasă asupra administraţiei de la Vatican, relatează AFP.

„Dominaţie şi servitute, egoism şi altruism, posesiune şi donaţie, interes şi gratuitate: aceste logici profund opuse se confruntă în orice epocă şi în orice loc. Nu există nicio îndoială cu privire la calea aleasă de Iisus”, a afirmat el cu ocazia celui de-al patrulea consistoriu al pontificatului său, organizat în cadrul solemn al Bazilicii Sfântul Petru.

Adresându-li-se celor 22 de noi cardinali, Papa a subliniat că „li se cere să servească Biserica cu dragoste şi vigoare, cu claritatea şi înţelepciunea învăţaţilor, cu energia şi forţa morală a pastorilor, cu fidelitatea şi curajul martirilor”.

Te-ar mai putea interesa și
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, cea mai nouă generație din această gamă, special concepută să răspundă modului din ce în ce mai dinamic în care utilizatorii consumă conținut media,......
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Reţeaua de socializare W, care doreşte să fie o alternativă europeană la reţeaua X, platforma deţinută de Elon Musk, ...
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de implementare
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de ...
Cele 11 programe finanțate prin cea de-a doua Contribuție Elvețiană, în valoare totală de aproximativ 221,5 milioane ...
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele politice
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru încheiat cu Iranul, dar ale cărui detalii cele ...