Premieră – Decathlon va deschide un magazin în interiorul unui magazin Ikea

Retailerul francez de articole sportive Decathlon va deschide, în această primăvară, un spaţiu de vânzări în interiorul unui magazin Ikea din Croydon, una din suburbiile Londrei, prima astfel de colaborare între retailerul francez şi cel suedez, a anunţat marţi Ingka Group, holdingul care deţine aproape toate francizele Ikea, informează AFP.
AGERPRES - mar, 24 feb. 2026, 12:50
Premieră - Decathlon va deschide un magazin în interiorul unui magazin Ikea

„Aceasta este prima dată când cel mai mare grup de francize Ikea va găzdui un alt brand global important într-un magazin tradiţional”, a declarat pentru AFP Javier Quinones, director comercial la Ingka Group.

Acest spaţiu de vânzări al Decathlon, care acoperă aproape 1.200 de metri pătraţi într-un magazin Ikea de 25.000 de metri pătraţi, va avea propria intrare, a precizat grupul suedez într-un comunicat de presă.

„Deschiderea magazinelor noastre către mărci terţe urmează aceeaşi logică: să îmbunătăţim şi mai mult experienţa clienţilor în magazinele Ikea şi să le permitem clienţilor să găsească tot ce au nevoie pentru stilul lor de viaţă într-o singură locaţie convenabilă”, a explicat Quinones, menţionând că traficul în magazinele Ikea a crescut cu 1,3% în anul 2025, scrie Agerpres.

„Pentru noi, este important să colaborăm cu mărci care îmbogăţesc oferta Ikea cu produse de înaltă calitate, accesibile, care beneficiază unui număr cât mai mare de persoane, nu doar unei minorităţi. Această ambiţie comună ne-a motivat decizia de a coopera cu Decathlon”, a adăugat director comercial de la Ingka Group.

Ikea cooperează deja cu alte mărci în alte ţări, cum ar fi retailerul nordic de electronice Kjell. Compania are două magazine în Suedia, dar la o scară mult mai mică.

Grupul Ingka va aştepta să vadă cum reacţionează clienţii la această primă deschidere a unui magazin Decathlon înainte de a lua în considerare orice potenţială extindere a parteneriatului. „Proiectul pilot va fi evaluat pe baza reacţiei clienţilor, a tendinţelor în materie de trafic şi a performanţei generale a vânzărilor. Vom decide apoi cu privire la următorii paşi”, a adăugat Quinones.

Ingka Group, entitatea care gestionează magazinele Ikea din 31 de ţări şi este responsabilă pentru 90% din vânzările globale ale companiei, a raportat anul trecut o scădere a profitului anul şi vânzărilor. În schimb, subsidiara Ikea România a înregistrat o creştere de 12% a vânzărilor totale şi un avans de 5% al comerţului online, în anul fiscal 2024 (1 septembrie 2023 – 31 august 2024), comparativ cu anul precedent.

Te-ar mai putea interesa și
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex militar iranian
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex ...
Preşedintele american Donald Trump a indicat luni Muntele Târnăcopului ("Pickaxe Mountain") din Iran, un complex militar subteran puternic fortificat în apropierea uzinei nucleare de la Natanz,......
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești ...
CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniei de ...
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...