Premierul Keir Starme îi avertizează pe pe șefii marilor rețele de socializare că legea va fi aplicată peste tot. El îi acuză pe aceștia că permit alimentarea online a violenței din țară

Premierul britanic Keir Starmer i-a atenţionat joi pe conducătorii companiilor reţelelor de socializare, cărora le-a imputat un rol jucat în izbucnirea violenţelor din ultimele zile în Marea Britanie, că legea trebuie să fie aplicată "peste tot", relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 01 aug. 2024, 21:28
Premierul Keir Starme îi avertizează pe pe șefii marilor rețele de socializare că legea va fi aplicată peste tot. El îi acuză pe aceștia că permit alimentarea online a violenței din țară

„Permiteţi-mi să le spun marilor companii de reţele de socializare şi celor care le conduc: incidentele violente sunt în mod clar alimentate online şi aceasta constituie un delict. Asta se întâmplă şi la voi acasă, iar legea trebuie să fie aplicată peste tot”, a avertizat el într-o conferinţă de presă.

Atacul cu cuţitul care a costat viaţa a trei fetiţe luni la Southport, în nord-vestul Angliei, a provocat o avalanşă de zvonuri şi dezinformare în social media, în special din partea mişcării de extrema dreaptă, spre care autorităţile arată ca fiind la originea violenţelor de marţi seara.

Zvonurile s-au axat în special pe identitatea şi religia suspectului, Axel Rudakubana, în vârstă de 17 ani şi născut în Ţara Galilor. Potrivit presei britanice, familia sa este originară din Rwanda.

Aceste relatări au umplut astfel golul lăsat de discreţia poliţiei, într-un context dublu sensibil în Regatul Unit cu o creştere a numărului de atacuri cu armă albă şi cu ascensiunea dreptei dure antiimigraţie la ultimele alegeri generale din iulie.

Andrew Tate, influencerul care promovează curentul masculinităţii toxice, cu milioane de urmăritori pe reţelele de socializare, a afirmat luni seara pe X că atacatorul este un „imigrant ilegal”, fără să prezinte vreun element care să susţină această afirmaţie.

Marc Owen Jones, cercetător la Doha şi expert în fenomenul dezinformării, a evidenţiat impactul mai multor alţi influenceri, care au transmis mesaje vizând imigranţii sau musulmanii pe X, cum ar fi boxerul Anthony Fowler, Tommy Robinson, cunoscută personalitate a dreptei britanice, precum şi un cont cu autori neclari, dar cu un număr foarte mare de urmăritori, numit „Europe Invasion”.

„Ceea ce s-a întâmplat în Southport a fost doar scânteia care a aprins luni şi luni de dezinformare” împotriva musulmanilor şi imigranţilor, a declarat cercetătorul pentru AFP.

Potrivit lui Andrew Chadwick, cercetător specializat în dezinformare de la Universitatea Loughborough, evenimentele au evidenţiat necesitatea ca platformele să adopte o „abordare mai bună” faţă de „dezinformarea flagrantă”.

„Neîncrederea este la un nivel atât de ridicat în societatea britanică, fie faţă de mass-media, guvern sau politicieni, încât creează acest mediu, foarte, foarte dificil de gestionat”, subliniază el.Update: Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi şeful ANSVSA, Alexandru Bociu, le-au solicitat crescătorilor de ovine să oprească mişcarea animalelor pentru următoarele trei săptămâni în vederea eradicării pestei micilor rumegătoare, a anunţat joi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Te-ar mai putea interesa și
Noii procurori-şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT îşi încep mandatele
Noii procurori-şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT îşi încep mandatele
Noii şefi de la Pachetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îşi încep miercuri mandatele de trei......
Japonia şi Polonia duc relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic, cu accent pe apărare şi securitate
Japonia şi Polonia duc relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic, cu accent pe apărare şi securitate
Japonia şi Polonia au convenit miercuri să ridice relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic, concentrat pe ...
Codul urbanismului, blocat în Camera Deputaţilor. România riscă să piardă peste 1 miliard de euro din PNRR (HotNews)
Codul urbanismului, blocat în Camera Deputaţilor. România riscă să piardă peste 1 miliard de euro din PNRR (HotNews)
Mai multe puncte la care politicienii nu au reușit să se pună de acord blochează de luni de zile la Comisia de administrație ...
China – Preşedintele Xi Jinping l-a primit pe şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov
China – Preşedintele Xi Jinping l-a primit pe şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov
Preşedintele chinez, Xi Jinping, l-a primit miercuri la Beijing pe ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a relatat agenţia ...