Premierul României: Pornim Autostrada Unirii, închidem cercul A0!

România pornește Autostrada Unirii A8 și închide cercul A0, din jurul Capitalei, a declarat miercuri Marcel Ciolacu, premierul României, cu ocazia semnării a trei contracte de autostradă. Pe lângă primul contract pentru A8, semnat cu UMB, și ultimul contract pentru A0, semnat cu italienii de Pizzarotti, a mai fost semnat contractul pentru tronsonul 4 al Autostrăzii Sibiu - Făgăraș (A13) cu turcii de la Makyol.
Anemona Andone - mie, 20 sept. 2023, 12:52
Premierul României: Pornim Autostrada Unirii, închidem cercul A0!

„Se semnează trei tronsoane în aceeași zi, trei tronsoane în locații diferite. Pornim Autostrada Unirii, în sfârșit trecem munții! A8 – ul, acest proiect mult – așteptat. Toate trei (contracte semnate miercuri – n.r.) însumează 65 kilometri. Se închide odată cercul pe A0, Centura, ceea ce-i foarte important, astfel încât și Autostrada Moldovei și Sudul, până la Craiova, va avea continuitate până la Constanța”, a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta a mai spus că a fost la fața locului pe Autostrada Moldovei A7, unde chiar se lucrează. „Când mergeam pe drumul național paralel, un drum aglomerat, am văzut prima dată cum românii lăsau prioritate camioanelor care munceau pentru Autostrada Moldovei, să intre în drum. Aceste camioane veneau din câmp, dintr-un drum făcut pentru organizarea de șantier, iar românii opreau, făceau coloană, ca să dea prioritate constructorului”, a povestit Ciolacu.

Premierul a explicat că, cel mai probabil, comportamentul șoferilor de pe DN2 se datorează respectului acordat constructorilor care vor să finalizeze Autostrada Moldovei.

De asemenea, șeful Executivului a amintit că săptămâna aceasta România va atinge borna de 1.000 de kilometri de autostradă și drum expres în circulație, odată cu deschiderea unui lot din Autostrada Transilvania (A3).

„Mâine se mai închide o bornă. Vom avea peste 1000 de kilometri dați în folosință de autostradă și drum expres. Și anul viitor, Grindeanu își propune să mai finalizăm încă 250 de kilometri. Ceea ce înseamnă 25% din cât s-a realizat în cei 32 de ani de până acum”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

Miercuri au fost semnate trei contracte pentru proiectarea și execuția a 63,66 km de autostradă și încă 5,6 km drum de legătură (la profil de Drum Expres), a transmis și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Toate contractele sunt finanțate prin fonduri europene și au o valoare însumată de 3,56 miliarde lei (fără TVA).

Te-ar mai putea interesa și
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea
Brânza Traian produsă în fabrica de lapte TU! a familiei Herțea din Tulcea a câștigat medalia de aur la Concours International de Lyon, una dintre cele mai importante manifestări......
Fitch menține ratingul Franței la A+, dar îi coboară perspectiva la negativă
Fitch menține ratingul Franței la A+, dar îi coboară perspectiva la negativă
Agenţia Fitch Ratings a menţinut ratingul datoriei suverane a Franţei la nivelul A+, dar i-a degradat perspectiva de la ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Săptămâna viitoare se deschide circulația pe secțiunea Glina – Afumați UPDATE
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Săptămâna viitoare se deschide circulația pe secțiunea Glina – Afumați UPDATE
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va deschide săptămâna viitoare circulația pe loturile ...
INHGA: Cod portocaliu de viituri duminică și luni pe răurile din județele Gorj și Mehedinți
INHGA: Cod portocaliu de viituri duminică și luni pe răurile din județele Gorj și Mehedinți
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, ...