Preşedintele Pakistanului, internat într-un spital din Dubai

Preşedintele Pakistanului, Asif Ali Zardari, a fost internat în Dubai din cauza unei probleme cardiace, a anunţat purtătorul său de cuvânt.
Economica.net - mie, 07 dec. 2011, 17:23

Acesta a negat zvonurile conform cărora preşedintele urmează să demisioneze.

Un purtător de cuvânt a declarat că Zardari este supus unor „teste medicale şi analize”, potrivit BBC News.

Internarea sa a amplificat însă zvonurile în mass media conform cărora Zardari este pe punctul de a demisiona.

O figură politică controversată, el a devenit preşedinte după ce partidul său, Partidul Popular Pakistanez a câştigat alegerile în 2008.

Partidul fusese condus de soţia sa, fostul prim ministru pakistanez Benazir Bhutto, până la asasinarea ei în 2007.

 

Te-ar mai putea interesa și
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Producţia mondială de biocombustibili este aşteptată să se majoreze cu aproape 70% până în 2030, faţă de nivelurile din 2025, pe măsură ce principalele ţări producătoare accelerează......
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel și cât costă o vilă
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel ...
Proprietarii Teleferic Grand Hotel din Poiana Brașov au finalizat un proiect rezidențial cu 32 de vile și 12 apartamente ...
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Un procent de 86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze în următoarele şase luni, procent în uşoară ...
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie ...