Președintele sârb Vucic a fost internat într-un spital militar din Belgrad după ce a revenit din SUA, unde ar fi trebuit să aibă două întâlniri cu Trump

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă într-un spital militar din Belgrad, după ce a revenit din Statele Unite, a anunţat cabinetul său fără a preciza motivele acestei spitalizări, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 03 mai 2025, 17:07
Președintele sârb Vucic a fost internat într-un spital militar din Belgrad după ce a revenit din SUA, unde ar fi trebuit să aibă două întâlniri cu Trump

Preşedintele Vucic „a fost internat la Academia medicală militară imediat după aterizarea” la Belgrad, a declarat cabinetul său, precizând că va comunica „în timp util” starea de sănătate a preşedintelui de îndată ce vor fi disponibile „informaţii mai detaliate”.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a decis să-şi întrerupă călătoria în Statele Unite, unde urma să se întâlnească cu omologul său american Donald Trump, şi să se întoarcă în Serbia „în urma unei stări de rău”, au informat mai multe instituţii de presă care îl însoţeau pe şeful statului sârb, notează AFP.

„Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a pus capăt vizitei sale în Statele Unite din cauza unei indispoziţii”, a anunţat televiziunea naţională (RTS) pe site-ul său, fără a da alte detalii.

În ajunul vizitei începute miercuri, Vucic a anunţat două întâlniri cu preşedintele american Donald Trump „în următoarele patru zile”.

Potrivit unui ziar apropiat de liderul sârb, o întâlnire urma să aibă loc la reşedinţa lui Donald Trump de la Mar-a-Lago, în statul Florida.

Aleksandar Vucic (55 de ani) s-a simţit rău vineri după-amiază, ora locală, şi a decis să se întoarcă în Serbia după ce a fost consultat de un medic, potrivit RTS.

Preşedintele Serbiei a fost internat pentru scurt timp în 2019 pentru „probleme cardiovasculare”.

Te-ar mai putea interesa și
Rambursarea TVA, când excepția riscă să devină regulă
Rambursarea TVA, când excepția riscă să devină regulă
Extinderea criteriilor prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) identifică riscul unei rambursări necuvenite a TVA ar putea duce la creșterea numărului de companii care......
Black Friday 2026. Kaufland intră în campanie în câteva zile, cu reduceri de până la 65% la electrocasnice și multimedia. Care este OFERTA
Black Friday 2026. Kaufland intră în campanie în câteva zile, cu reduceri de până la 65% la electrocasnice și multimedia. ...
Retailerl alimentar Kaufland dă startul campaniei Black Friday în data de 4 noiembrie de când va avea reduceri de până ...
Economia americană a înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al treilea
Economia americană a înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al treilea
Ritmul de creştere a economiei americane a accelerat în trimestrul al treilea, pe măsură ce cheltuielie solide ale consumatorilor ...
De ce a tăiat HiSky din zborurile spre New York și ce spune despre notificarea transmisă de ROMATSA
De ce a tăiat HiSky din zborurile spre New York și ce spune despre notificarea transmisă de ROMATSA
Compania aeriană HiSky a suspendat zborurile directe de la București spre New York pe perioada iernii ca urmare a prețului ...