E.On şi Engie susţin necesitatea unui nou calendar de liberalizare al preţurilor la gaze pentru populaţie

Cei doi mari furnizori de gaze din România, care beneficiază de fapt cel mai mult de prevederile OUG 114 spun că nu aceasta este soluţia potrivită şi că, după ce efectele ei vor înceta, populaţia ar urma să plătească preţul mul mai mare al pieţei. Soluţia: un calendar de liberalizare al preţurilor, care abia au fost plafonate, în paralel cu operaţiomalizarea conceptului de consumator vulnerabil.
Economica.net - mie, 13 mart. 2019, 11:40
E.On şi Engie susţin necesitatea unui nou calendar de liberalizare al preţurilor la gaze pentru populaţie

Soluţia a fost avansată de Eric Stab, director general al Engie România. “Ce se va întâmpla cu toţi consumatorii casnici când efectele OUG 114 vor înceta? Acum preţul este de 68 de lei (preţ care va fi menţinut până în 2022-n.red) dar dacă atunci preţul pieţei va fi de 14o de lei/MWh? Cum va putea fi suportată o astfel de creştere?” a declarat Stab, la a doua ediţie a Romanian International Gas Conference.

“Trebuie să facem, în acest interval de timp, trecerea de la preţul impus de stat la preţul de piaţă. Soluţia este un calendar de liberalizare, de introducere treptată, procentual, a preţului de piaţă. Atunci, trecerea va fi făcută”, a declarant Stab.
El a spus şi de ce, în opinia sa, s-a ajuns la oug 114. “După trei creşteri de preţ avizate de ANRE pentru consumatorii casnici în 2018, preţul a fost de 79 de lei/MWh. Însă, în ultimul trimestru al anului, preţurile din piaţă erau între 115 şi 125 de lei. ANRE ar fi trebuit să crească preţul, cu 20%” a spus oficialul Engie.

Şi Anca Dragu, director de corporate affairs la E.On, susţine ideea. “Da, toţi participanţii la această piaţă dorim o piaţă funcţională, unde preţul să se formeze liber. Este singura soluţie. Nu se poate face de pe o zi pe alta, ci într-un interval de timp”, a spus Dragu.

În acelaşi timp, reprezentanţii amebelor companii au insistat asupra necsităţii definirii consumatorilor vilnerabili şi a creării mecansimelor de protecţie pentru ei, în condiţiile în care chiar şi Comisia Europeană a arătat că OUG 114 nu rezolvă problema consumatorilor vulnerabili. În opinia lui Stab, este nevoie de o discuţie la nivel interministerial: ministerele Energiei, Muncii, Finanţelor, împreună cu ANRE.

OUG 114 a plafonat preţul de achiziţie al gazelor naturale din producţia internă, la 68 de lei/MWh, pentru toţi consumatorii, timp de 3 ani, până în anul 2022.

Această soluţie a unui calendar de liberalizare, cu preţuri care să crească, treptat, pe măsură ce consumul casnicilor era acoperit din ce în ce mai mult din piaţa liberă, la preţurile din piaţă, a mai fost folosită, atât pe piaţa de electricitate cât şi de gaz. Însă, în final, nu au fost total dereglementate preţurile finale la populaţie, pentru toate categoriile de consumatori, nu au scăpat niciodată de controlul Autorităţii de Regementare.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Energiei a decontat în 2026 peste 142 de milioane de euro către beneficiarii de proiecte finanțate prin PNRR
Ministerul Energiei a decontat în 2026 peste 142 de milioane de euro către beneficiarii de proiecte finanțate prin PNRR
Valoarea plăţilor efectuate în 2026 către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a depăşit 142 de milioane de euro, în timp ce numărul......
VIDEO Cum va arată noul drum la ieșire din București, DR1 – Vest Expres
VIDEO Cum va arată noul drum la ieșire din București, DR1 – Vest Expres
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă vineri imagini cu randări 3D ale viitorului drum ...
Prima hartă naţională a performanţei spitalelor de stat, realizată de CNAS. Schimbare de paradigmă la CNAS: decizii bazate pe dovezi, nu pe ideologie politică
Prima hartă naţională a performanţei spitalelor de stat, realizată de CNAS. Schimbare de paradigmă la CNAS: decizii ...
"Astăzi lansăm o aplicație care oferă, pentru prima dată, o imagine clară de ansamblu asupra modului în care funcționează ...
Ce spune Comisia Europeană despre România în raportul anual privind statul de drept în UE
Ce spune Comisia Europeană despre România în raportul anual privind statul de drept în UE
Comisia Europeană a publicat vineri cel de-al şaptelea Raport anual privind statul de drept, document care analizează ...