Prima autostradă care ar putea fi gata în 2020: cum arată lotul Biharia – Borş la câteva luni înainte de inaugurare

Lotul Biharia – Borş din A3 este primul tronson de autostradă care ar putea fi inaugurat anul acesta în România, respectiv până la finele lunii iulie. Un pasionat de infrastructură a postat imagini cu mini-secţiunea din Autostrada Transilvania, în care se observă şi noul punct de trecere a frontierei în Ungaria.
Anemona Andone - lun, 02 mart. 2020, 19:19
Prima autostradă care ar putea fi gata în 2020: cum arată lotul Biharia - Borş la câteva luni înainte de inaugurare

Constructorul orădean Trameco se apropie cu paşi repezi de finalizarea lucrărilor pe mini-lotul de 5,35 kilometri din Autostrada Transilvania de la graniţa cu Ungaria, potrivit imaginilor publicate pe forumul Asociaţiei Pro Infrastructură (API).

Un pasionat de infrastructură a postat imagini atât de la nodul Biharia cât şi din capătul dinspre Borş, unde este amenajat un nou punct de trecere a frontierei. „În primele poze este PTF Borş II”, spune autorul imaginilor cu noua autostradă.

Potrivit lui, constructorul orădean a ajuns cu parapeţii la câteva sute de metri de pasajul peste calea ferată şi a montat chiar şi panouri antiorbire.

Trameco, firmă a grupului Selina, a ajuns în ianuarie la un grad de execuţie de 73% pe lotul Biharia – Borş, potrivit celor mai recente date publicate pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Termenul estimat pentru finlizarea lucrărilor este al treilea trimestru al anului, iar potrivit informaţiilor apărute încă de anul trecut în presa maghiară, acest lot de autostradă ar putea fi inaugurat simultan cu lotul vecin din Ungaria până pe 30 iulie 2020.

CNAIR a semnat în decembrie 2018 contractul pentru construcţia lotului Biharia – Borş cu asocierea TRAMECO SA – VAHOSTAV -SK a.s. – DRUMURI BIHOR SA – DRUM ASFALT SRL – EAST WATER DRILLINGS SRL pentru suma 134 milioane de lei. Ordinul de începere a fost emis pe 13 aprilie 2019.

De când a început lucrările pe acest mini-lot de autostradă, constructorul orădean Trameco s-a situat mai multe luni pe primul loc în topul constructorilor de autostrăzi din România, în funcţie de progresul înregistrat pe şantier.

FOTO: lotul Biharia – Borş, Autostrada Transilvania (sursa: Marinul, utilizator al forumului Asociaţiei Pro Infrastructură)

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...