PRIMA „REACŢIE”. Băsescu, către jurnalişti: Nu sunteţi la vreo manifestaţie, pe undeva.. VIDEO

La o săptămână de la începerea protestelor de stradă, preşedintele face prima referire la demonstraţiile din stradă. Una lapidară, adresată jurnaliştilor. "Ce faceţi, cu ce vă ocupaţi? Nu sunteţi şi voi la vreo manifestaţie, ceva...?", i-a întrebat Băsescu pe ziariştii prezenţi la Cotroceni, pentru a asista la primirea de către preşedinte a unui ambasador.
Economica.net - J, 19 ian. 2012, 13:32

Traian Băsescu l-a primit, joi după-amiază, la Cotroceni, pe noul ambasador al Marocului în România, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.

La intrarea în sală, până la sosisrea ambasadorului, Băsescu s-a adresat râzând jurnaliştilor, întrebându-i cu ce se mai ocupă.

„Nu sunteţi şi voi la vreo manifestaţie, pe undeva?”, a spus preşedintele.

Traian Băsescu a avut şi în cursul dimineţii o întâlnire cu şefii misiunilor diplomatice, acreditaţi la Bucureşti, dar nu a făcut nici o remarcă legată de protestele din stradă.

Joi a fost prima zi, de la izbucnirea protestelor în România, când şeful statului a ieşit public.

Pînă în acest moment, Băsescu nu a exprimat un punct de vedere legat de demonstraţiile care au loc de o săptămână în Capitală şi în ţară.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina, sub asediu – Rusia atacă Kievul cu rachete balistice
Ucraina, sub asediu – Rusia atacă Kievul cu rachete balistice
Rusia şi-a continuat atacurile asupra capitalei ucrainene Kiev, lansând mai multe valuri de rachete balistice în noaptea de miercuri spre joi. Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte......
Rabla 2026 – Dosare de finanţare de aproape 19,9 milioane de lei, aprobate în cadrul programului, pentru persoane fizice (AFM)
Rabla 2026 – Dosare de finanţare de aproape 19,9 milioane de lei, aprobate în cadrul programului, pentru persoane ...
Peste 1.700 de ecotichete în valoare de aproape 19,9 milioane de lei pentru persoanele fizice înscrise în Programul "Rabla" ...
România discută cu americanii construirea unui fond de investiţii România-SUA – Nazare
România discută cu americanii construirea unui fond de investiţii România-SUA – Nazare
România discută cu US International Development Finance Corporation (DFC) pentru construirea unui fond de investiţii România-SUA, ...
Carrefour aduce produse inedite din toată țara într-un hypermarket din București
Carrefour aduce produse inedite din toată țara într-un hypermarket din București
Carrefour România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de retail, parte din Pavăl Holding al familiei Pavăl, ...