Primăria Mangalia va construi 3 centre pentru turişti în staţiunile Saturn, Jupiter şi Neptun-Olimp

Trei centre de informare turistică vor fi construite de Primăria Mangalia cu fonduri europene în valoare totală de aproximativ 330.000 de euro, în staţiunile Saturn, Jupiter şi Neptun-Olimp.
Economica.net - lun, 20 iul. 2015, 14:52
Primăria Mangalia va construi 3 centre pentru turişti în staţiunile Saturn, Jupiter şi Neptun-Olimp

Primăria Mangalia a informat, luni, printr-un comunicat remis presei, că proiectele sunt realizate în cadrul POR 2007-2013, Axa Prioritară 5: ‘Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului’, data finalizării lucrărilor fiind 31 decembrie 2015.

‘Obiectivul proiectului vizează creşterea gradului de informare a turiştilor, prin crearea unei reţele informatice, care va cuprinde o bază de date cu toate obiectivele turistice din zonă. De asemenea, se vor putea efectua schimburi de date cu tour-operatorii, cu scopul unei cât mai bune informări a turiştilor, despre staţiunile din sudul litoralului’, conform reprezentanţilor administraţiei locale de la Mangalia.

Beneficiarul proiectului este UAT Municipiul Mangalia. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar Organismul Intermediar este Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Te-ar mai putea interesa și
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord - Salonul Regal. Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu......
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizaţii pentru extracţia petrolieră maritimă emise de guvern fără ...
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru ...
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...