Primăria Ploiești a început demersurile de emitere de obligațiuni municipale, pentru cofinanțarea proiectelor europene

Primarul municipiului Ploieşti, Mihai Poliţeanu, a anunţat, luni, că au fost începute procedurile pentru emiterea de obligaţiuni municipale în vederea obţinerii de fonduri pentru cofinanţarea proiectelor europene, în condiţiile în care valoarea contractelor de finanţare semnate pentru proiecte cu bani UE este de aproape 500 de milioane de lei.
AGERPRES - lun, 02 feb. 2026, 18:25
Primăria Ploiești a început demersurile de emitere de obligațiuni municipale, pentru cofinanțarea proiectelor europene

„Am semnat pentru documentaţia necesară demarării procedurilor pentru emiterea de obligaţiuni municipale destinate cofinanţării proiectelor europene. În următorii doi ani, intră în execuţie proiecte europene importante şi mari din punctul de vedere al deranjului şi foarte mari din punct de vedere financiar. (…) Va fi nevoie de cofinanţare. Pentru cofinanţare evident că ne vom duce şi spre Trezorerie, am putea să ne ducem şi către bănci, o să încercăm să vedem dacă suntem eligibili pentru a emite obligaţiuni municipale.

Am dat drumul la documentaţie, după ce se face documentaţia iniţială de analiză financiară a Ploieştiului, aşa cum a făcut şi Banca Europeană de Investiţii, urmează ratingul Ploieştiului. Cel mai probabil, agenţia Fitch va face acest rating şi, în urma evaluării şi a unui rating pentru Ploieşti, ne vom da seama dacă putem emite obligaţiuni municipale”, a declarat primarul Poliţeanu, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, valoarea totală a contractelor semnate pentru proiecte cu fonduri europene este de 100 de milioane de euro.

„Am salvat (anul trecut – n.r.) proiecte europene blocate şi am semnat contracte de finanţare, ajungând la o valoare totală de 494.023.068.20 de lei la dispoziţia Ploieştiului pentru următorii circa 4 ani”, arată un raport al primăriei cu privire la situaţia financiară.

Te-ar mai putea interesa și
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru construcția Dama Solar, un proiect fotovoltaic de 1,36 GWp din județul......
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, ...
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) ...