Prioritate într-un sat arădean: Teren de sport cu nocturnă

Un teren de sport cu gazon sintetic şi instalaţie de nocturnă a fost finalizat în satul arădean Groşeni, primarul comunei considerând că investiţia de 180.000 de lei a fost prioritară pentru cei 900 de localnici pentru că aceştia "nu aveau nicio formă de recreere".
Economica.net - mie, 07 dec. 2011, 07:46

Terenul de sport a fost construit lângă şcoala gimnazială din satul Groşeni şi are gazon sintetic şi instalaţie de nocturnă, potrivit Mediafax.

Primarul comunei Archiş, de care aparţine satul, Nicolae Valea (PSD), spune că lucrările au fost începute în septembrie 2010 şi au fost finalizate zilele trecute. Bugetul alocat a fost de 180.000 de lei, din care 60.000 de lei de la Consiliul Judeţean. Referitor la suma de 120.000 de lei cheltuită din fonduri locale, primarul nu a spus clar dacă aceasta provine din buget sau din alte surse.

Întrebat la ce capitol bugetar a fost prevăzută investiţia, edilul a spus că la „Activităţi culturale şi sportive”, însă când a fost întrebat dacă cei 120.000 de lei au fost prevăzuţi în bugetele pe cei doi ani pe care s-a întins lucrarea, primarul a spus că nu ştie acest lucru. Ulterior, a afirmat că banii nu sunt din buget, ci „din economii de la diverse alte lucrări”.

„Sunt bani din surse extrabugetare, din economii de la diverse alte lucrări. Important este că s-a făcut acest teren pentru localnici. Nu s-au făcut fraude, decât economii”, a spus edilul.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad spun că au alocat 60.000 de lei pentru acest obiectiv, însă nu ştiu din ce surse a provenit diferenţa de 120.000 de lei. „Noi am finanţat cu câte 60.000 de lei şi alte terenuri de acest fel în judeţ. Nu ştim de unde au pus primarii diferenţa de bani, e treaba Curţii de Conturi să afle”, a spus vicepreşedintele CJ Arad Adrian Ţolea (PDL).

Primarul comunei Archiş consideră că investiţia a reprezentat o prioritate pentru satul Groşeni, care are cei mai mulţi locuitori din raza teritorial-administrativă.

Satul Groşeni are 900 de localnici, în timp ce localitatea Archiş, unde este Primăria, are doar 350. „La Groşeni avem cea mai mare populaţie, poate e o situaţie unică în judeţ în care satul e mai mare de trei ori decât comuna. Oamenii de aici nu aveau nicio formă de recreere şi de aceea cred că banii au fost cheltuiţi în interesul lor. Instalaţia de nocturnă e bună, pentru că seara tinerii pot să mai iasă să se joace pe teren”, a spus edilul.

Terenul construit este unul multifuncţional, pe care se pot juca diferite sporturi, precum fotbal, handbal, volei sau tenis de câmp.

Te-ar mai putea interesa și
Românii şi avionul. Cum a evoluat traficul aerian, din ce ţări vin cei mai mulţi pasageri cu avionul în România şi care sunt aeroporturile cele mai importante pentru ţara noastră
Românii şi avionul. Cum a evoluat traficul aerian, din ce ţări vin cei mai mulţi pasageri cu avionul în România şi ...
Transportul aeroportuar de pasageri a crescut, în primul trimestru din 2026, cu 7,8%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 5.597.400 pasageri la 6.034.900 pasageri, conform......
Cât este pensia medie în România şi câţi pensionari erau în luna mai în ţara noastră – date oficiale
Cât este pensia medie în România şi câţi pensionari erau în luna mai în ţara noastră – date oficiale
Un număr de 4.679.826 de pensionari era înregistrat în mai 2026 în România, cu 2.812 mai puţini comparativ cu luna ...
Deficitul și bugetul pe 2027 vor decide soarta României. Investitorii urmăresc consolidarea fiscală, iar inflația riscă să fie reaprinsă de curs și de prețul petrolului – raport Erste
Deficitul și bugetul pe 2027 vor decide soarta României. Investitorii urmăresc consolidarea fiscală, iar inflația riscă ...
România traversează o perioadă marcată de incertitudini politice și provocări economice, însă investitorii continuă ...
Trenul metropolitan Mureș ar putea fi operat cu rame de până la 20 de ani vechime
Trenul metropolitan Mureș ar putea fi operat cu rame de până la 20 de ani vechime
Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Feroviar „Tren Metropolitan Mureș” consultă piața în vederea ...