Producătorii de lapte pot depune cereri pentru obţinerea ajutorului financiar european, în perioada 30 mai – 6 iunie

Producătorii din sectorul laptelui vor putea depune cereri pentru obţinerea ajutorului financiar european alocat acestui sector, într-o nouă etapă, respectiv în perioada 30 mai - 6 iunie 2016, în condiţiile în care în prima etapă au fost depuse cereri doar pentru 80,44% din suma suma totală prevăzută de 8,7 milioane de euro, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 26 mai 2016, 19:20
Producătorii de lapte pot depune cereri pentru obţinerea ajutorului financiar european, în perioada 30 mai - 6 iunie

‘Perioada de depunere a cererilor de ajutor financiar a fost 22 martie – 08 aprilie 2016. Au depus cereri de plată 16.837 de producători de lapte din cei aproximativ 21.000 înregistraţi, cu o valoare de 7.057.952 euro, ceea ce reprezintă un procent de 80,44% din suma totală alocată sectorului. Pentru a veni în sprijinul producătorilor de lapte care nu au reuşit să depună cererea de ajutor financiar în perioada menţionată mai sus (…) s-a stabilit o nouă perioadă de depunere între 30.05 – 06.06.2016, în vederea distribuirii întregii sume către beneficiari’, se arată într-un comunicat al MADR remis joi AGERPRES.

România avea prevăzută o sumă de 11,145 milioane de euro, echivalentul în lei, conform Hotărârii nr. 160 din 16 martie 2016 pentru distribuirea sumei stabilite în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2015/1.853 al Comisiei din 15 octombrie 2015 de acordare a unor ajutoare excepţionale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creşterii animalelor.

Din suma totală, echivalentul în lei a 8,773 milioane euro a fost alocată pentru sectorul laptelui şi produselor lactate, iar echivalentul în lei a 2,372 milioane euro pentru sectorul de creştere a porcinelor.

‘Pentru buna desfăşurare a activităţii de administrare a cererilor de acordare a ajutorului financiar, APIA a elaborat ‘Ghidul solicitantului ajutorului financiar’, a dezvoltat o aplicaţie electronică şi a elaborat instrucţiuni de lucru pentru primirea şi verificarea cererilor. Preluarea cererilor în prima sesiune de depunere s-a desfăşurat în condiţii optime, iar până la data prezentei au fost introduse în aplicaţia electronică a ajutorului excepţional – în sectorul laptelui şi produselor lactate circa 10.500 de cereri’, precizează MADR .

Potrivit sursei citate, plata sprijinului se poate face după primirea tuturor cererilor de plată (inclusiv cele din sesiunea a doua) având în vedere procedura de redistribuire a plafonului rămas neutilizat sau reducere a cuantumului individual în cazul depăşirii plafonului alocat.

Conform regulamentelor europene, plăţile se efectuează până cel târziu la data de 30 iunie 2016.

‘În sectorul laptelui şi produselor lactate, ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte care sunt înscrişi în sistemul cotelor de lapte la APIA, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, şi deţin cotă de livrări la data de 31 martie 2015; sunt în activitate, fapt dovedit prin existenţa unui contract încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim-cumpărător, şi deţin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului; producţia de lapte livrată pe beneficiar este de minimum 5 tone de lapte în anul de cotă 2014-2015’, precizează MADR.

Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către APIA conform cantităţii de lapte livrate în anul de cotă 2014-2015, respectiv 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv şi 20 de tone inclusiv; 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 de tone şi până la 200 de tone inclusiv; 2.900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 de tone.

Te-ar mai putea interesa și
Evaluarea legislației UE privind tutunul riscă să afecteze obiectivul unei Europe fără fumat până în 2040, prin neluarea în considerare a unor dovezi relevante
Evaluarea legislației UE privind tutunul riscă să afecteze obiectivul unei Europe fără fumat până în 2040, prin neluarea ...
Uniunea Europeană riscă să rateze obiectivul unei generații fără fumat până în 2040 dacă decizia politică ajunge să influențeze modul în care sunt evaluate dovezile, consideră......
De la Ormuz la Wall Street: turbulențele din sectorul petrolier pun la încercare reziliența companiilor
De la Ormuz la Wall Street: turbulențele din sectorul petrolier pun la încercare reziliența companiilor
Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și, în special, perturbarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, consolidează ...
Luxul suferă din cauza războiului din Orientul Mijlociu
Luxul suferă din cauza războiului din Orientul Mijlociu
Magazinele duty-free care vând parfumuri şi băuturi spirtoase scumpe resimt consecinţele conflictului din Orientul Mijlociu, ...
Bani falşi în cantităţi enorme. Alertă în Bulgaria, înainte de alegerile din 19 aprilie 2026
Bani falşi în cantităţi enorme. Alertă în Bulgaria, înainte de alegerile din 19 aprilie 2026
Bulgaria - Guvernul interimar bulgar a avertizat miercuri că are cunoştinţă de existenţa unei cantităţi enorme de ...