Profitul net ajustat al grupului PPC a crescut cu 70 % la nouă luni, la 305 milioane de euro. Investiții masive în regenerabile și în rețele

Grupul elen PPC, prezent si în România, a raportat rezultate financiare în creștere la nouă luni, pe fondul accelerării investițiilor în generarea de energie din surse regenerabile și în rețele.
Mihai Nicuţ - mie, 13 nov. 2024, 20:33
Profitul net ajustat al grupului PPC a crescut cu 70 % la nouă luni, la 305 milioane de euro. Investiții masive în regenerabile și în rețele

Grupul PPC a înregistrat în primele 9 luni ale anului 2024, cu un nivel ajustat al profitului operațional înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizări (EBITDA) de 1,348 de miliarde de euro, susținut de contribuția crescută a Diviziei de Distribuție, de îmbunătățirea profitabilității modelului integrat de afaceri și de adăugarea operațiunilor din România, precum și a celor de la Kotsovolos, arată compania energetică elenă într-un comunicat de presă. .

Profitul net ajustat a fost de 305 milioane de euro, în creștere față de 178 de milioane de euro în primele nouă luni ale anului 2023 . Profitul net ajustat după deducerea nivelului aferent participațiilor minoritare s-a ridicat la 241 milioane de euro, comparativ cu 144 de milioane de euro în aceeași perioadă a anului trecut.

Poziția financiară a rămas solidă, în ciuda accelerării investițiilor. PPC a menținut un grad de îndatorare (datoria netă/EBITDA ajustată pe ultimele 12 luni, până în septembrie 2024) de 2,7x, cu mult sub plafonul autoimpus de 3,5x, datoria netă fiind de 4,604 miliarde de euro la 30 septembrie 2024, mai arată compania.

„Rezultatele financiare solide din primele nouă luni ale anului 2024 confirmă reziliența modelului nostru de afaceri, care are la bază dezvoltarea unui portofoliu de producție de energie verde și flexibilă, orientarea către client, precum și digitalizarea și îmbunătățirea rețelelor de distribuție.

Deja avem 4,9 GW de capacitate în RES în funcțiune, cu un portofoliu semnificativ de proiecte în dezvoltare, de peste 20 GW. Dintre acestea, 3,8 GW sunt fie în construcție, fie pregătite pentru construcție și se află într-o fază foarte avansată. Ne-am dublat investițiile comparativ cu anul trecut, menținând în același timp o poziție financiară puternică.

Realizările noastre de până acum ne permit să reiterăm obiectivul pentru 2024 de EBITDA ajustat de 1,8 miliarde de euro și un profit net de 0,35 de miliarde de euro”, a declarat în comunicat Georgios Stassis, Președinte și CEO al PPC.

Investiții crescute în regenerabile și în rețele

Investițiile totale au atins 1,6 miliarde de euro, inclusiv cele în proiectele din România, cu o creștere semnificativă în activitățile de distribuție și RES, în conformitate cu planul PPC de a crește ponderea energiei curate în mixul său de producție și de a îmbunătăți și digitaliza rețelele de distribuție. Investițiile în energii regenerabile, în generarea flexibilă de electricitate, în distribuție și digitalizare au crescut la 1,3 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 80% din investițiile totale, incluzând sumele investite în România.

Capacitatea instalată în RES a ajuns la 4,9 GW la sfârșitul lunii septembrie 2024, comparativ cu 3,8 GW în septembrie 2023. În trimestrele următoare, se așteaptă o creștere semnificativă a capacității instalate în RES datorită unui portofoliu de proiecte de 3,8 GW aflate în faza de construcție, gata de construcție sau în stadiul de licitație.

În ceea ce privește producția, cota medie de piață a PPC în Grecia a scăzut la 35% în primele nouă luni din 2024 de la 39% în perioada similară din 2023. Această evoluție este determinată de fapt de scăderea producției pe bază de lignit, pe măsură ce avansează planul PPC de a renunța la cărbune până în 2026. În România, cota de piață medie a PPC în producția de energie din surse regenerabile (eoliene/solare) a ajuns la 12%, de la 14% în primele nouă luni din 2023.

În domeniul e-mobilității, PPC este lider pe piața elenă, cu o cotă de 35% din punctele publice de încărcare în primele nouă luni din 2024. De asemenea, PPC este activă în domeniul e-mobilității și în România, având un număr total de 2.925 de puncte la sfârșitul primelor nouă luni din an în ambele țări.

Te-ar mai putea interesa și
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate (AuM – assets under management) ar urma să urce de la 139 de trilioane......
Spania anchetează dacă focarul de pestă porcină africană depistat în Catalonia este rezultatul unei scurgeri de laborator
Spania anchetează dacă focarul de pestă porcină africană depistat în Catalonia este rezultatul unei scurgeri de laborator
Guvernul regional catalan a transmis vineri că investighează un centru de cercetare de lângă Barcelona după de Ministerul ...
Laurenţiu Nicolae Cazan este noul președinte al Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica
Laurenţiu Nicolae Cazan este noul președinte al Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica
Laurenţiu Nicolae Cazan a fost numit, vineri, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica, potrivit ...
Guvernul a decis care sunt primele companii de stat care intră în procesul de analiză și reformă. E vorba de 17 societăți, printre care: Tarom, Metrorex, CFR Călători și Elcen
Guvernul a decis care sunt primele companii de stat care intră în procesul de analiză și reformă. E vorba de 17 societăți, ...
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, că, în ceea ce priveşte reforma companiilor de stat, Guvernul a stabilit rolurile ...