Profitul net al BCR a scăzut cu 37%, în primul trimestru

Profitul net (rezultat net atribuibil acţionarilor companiei mamă) conform normelor de contabilitate IFRS al BCR a scăzut în primul trimestru din 2017, cu 118,8 milioane de lei faţă de primul trimestru din 2016. Astfel, potrivit datelor financiare transmise de BCR, rezultat net atribuibil acţionarilor companiei mamă a fost de 196,3 milioane de lei în trimestrul I din 2017 fata de 315,1 milioane de lei în perioada similară din 2016.
Economica.net - lun, 08 mai 2017, 10:33
Profitul net al BCR a scăzut cu 37%, în primul trimestru

‘Mai întâi şi înainte de toate suntem recunoscători clienţilor noştri, pentru loialitatea lor şi încrederea de a conta pe Banca Comercială Română pentru planurile lor de afaceri şi de viaţă. Pe baza acestei premise, vom continua să creştem sănătos afacerile şi portofoliul de clienţi, vizând o intermediere financiară responsabilă, care să sprijine dezvoltarea fiecărui client şi prosperitatea întregii comunităţi. Credem în România, credem în clienţii noştri şi vedem o responsabilitate uriaşă pentru noi, în calitate de companie financiară, să sprijinim consolidarea încrederii la nivelul întregii societăţi. Aceasta continuă să fie o prioritate pe termen lung pentru Banca Comercială Română’, a declarat Sergiu Manea, CEO al BCR.

Pe baza rezultatului operaţional de 338,0 milioane lei (74,7 milioane euro), cuplat cu o alocare redusă de provizioane de risc, BCR a obţinut un profit net de 196,3 milioane RON (43,4 milioane euro).

Rezultatul operaţional s-a situat la 338,0 milioane lei (74,7 milioane euro), mai ridicat cu 2,3% decât rezultatul din anul precedent de 330,6 lei (74,7 milioane lei), ca urmare a veniturilor operaţionale mai mici (aflate sub impactul soluţionării portofoliului de credite neperformante şi a unui mediu de dobânzi scăzute), cuplate cu costuri mai scăzute.

În activitatea bancară de retail, performanţa ridicată a reţelei de sucursale a generat volume noi de credite în monedă naţională de 1,2 miliarde lei, mulţumită vânzărilor de credite negarantate şi garantate, în pofida faptului ca vânzările de credite Prima Casă au încetinit ca urmare a alocării unui nou plafon de garanţii doar la finalul lunii martie 2017.

În activitatea corporate, portofoliul de credite nou acordate s-a ridicat la 0,5 miliarde lei, susţinut de creşterea pe segmentul de Întreprinderi Mici şi Mijlocii dar şi Companii Mari. Co-finanţarea proiectelor cu fonduri europene este de asemenea solidă, portofoliul atingând un volum de finanţări de 7,7 miliarde lei. Volumul de credite noi este susţinut de un flux solid de afaceri noi de o calitate mai bună, în special pe categoriile de produse precum descoperit de cont, capital de lucru şi finanţarea lanţurilor de furnizori.

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 5,7%, la 432,9 milioane lei (euro 95,7 milioane), de la 459,2 milioane lei (102,2 milioane euro) în T1 2016, ca rezultat al rezolvării accelerate a portofoliului de credite problematice, al eforturilor de a oferi preţuri competitive pe piaţă, precum şi al unui mediu dominat de rate mai mici ale dobânzii.

Veniturile nete din comisioane au scăzut cu 7,2%, la 164,4 milioane lei (36,3 milioane euro), de la 177,1 milioane lei (39,4 milioane euro) în T1 2016, impactate de reglementările privind comisioanele interbancare la tranzacţiile cu carduri şi venituri mai scăzute din operaţiuni bancare.

Rezultatul net din tranzacţionare a scăzut cu 9,7%, la 79,5 milioane lei (17,6 milioane euro), de la 88,1 milioane lei (19,6 milioane euro) în T1 2016, din cauza unui efect negativ rezultat din reevaluarea participaţiilor valutare.

Venitul operaţional a scăzut cu 6,1% la 691,1 milioane lei (152,8 milioane euro) de la 736,2 milioane lei (163,9 milioane euro) în T1 2016, în special din cauza veniturilor nete din dobânzi mai reduse, împreună cu venituri din comisioane şi tranzacţionare diminuate.

Cheltuielile administrative generale în T1 2017 au ajuns la 353,1 milioane lei (78,1 milioane euro), mai scăzute cu 13,0%, comparativ cu 405,6 milioane lei (90,3 milioane euro) în T1 2016, impactate de ajustări metodologice privind contribuţia la fondul de garantare a depozitelor.

Raportul cost-venit s-a situat la 51,1% în T1 2017, faţa de 55,1% în aceeaşi perioadă din 2016.

În ceea ce priveşte pierderile nete din deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, BCR a înregistrat o cheltuială cu provizioanele de risc în valoare de 3,3 milioane lei (0,7 milioane euro) în T1 2017, faţă de o eliberare de provizioane de 132,1 milioane lei (29,4 milioane euro) în T1 2016, în contextul eforturilor de recuperare a creditelor neperformante, precum şi a calităţii mai ridicate a portofoliului de credite performante.

Rata NPL de 11,3%, la 31 martie 2017, a fost semnificativ mai mică faţă de 19,6% la 31 martie 2016, ca urmare a eforturilor de recuperare a creditelor neperformante şi scoateri în afara bilanţului. Rata de acoperire a NPL s-a situat la 87,5%.

Raportul de solvabilitate conform standardelor locale (doar banca) în februarie 2017 se afla la nivelul de 21,2%, cu mult peste cerinţele obligatorii ale Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata capitalului de Rang 1+2 pe IFRS de 19,9% (Grup BCR), în decembrie 2016, arată clar puternica adecvare a capitalului BCR şi susţinerea sa continuă de către Erste Group. În acest sens, BCR se bucură de una din cele mai solide poziţii de capital şi finanţare dintre băncile româneşti.

BCR îşi menţine în continuare rata de solvabilitate ridicată, dovedind astfel capacitatea şi angajamentul de susţinere a creşterii creditării sustenabile atât în linia de afaceri retail cât şi în linia de afaceri corporate, consolidând astfel capacitatea de a genera venituri semnificative din activitatea sa de bază.

Creditele şi avansurile acordate clienţilor au crescut cu 1,3% la 32,714 miliarde lei (7,185 milioane euro) de la 32,291 miliarde lei (7,114 miliarde euro), ca urmare a unor volume de creditare crescute atât pe segmentul retail cât şi pe segmentul corporate.

Depozitele de la clienţi s-au menţinut stabile, avansând marginal cu 0,3% la 48,378 miliarde lei (10,626 miliarde euro) la 31 martie 2017, faţa de 48,235 miliarde lei (10,626 miliarde euro) la 31 decembrie 2016, determinate de scăderi sezoniere ale depozitelor retail şi evoluţia pozitivă pe segmentele de companii şi pieţe financiare. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, banca beneficiind totodată de surse de finanţare diversificate, inclusiv compania mamă.

BCR se concentrează pe creditarea în lei, cu scopul de inversa pe termen mediu şi lung mixul de valute din portofoliul de credite în favoarea monedei locale şi pentru a utiliza la maximum capacitatea puternică de auto-finanţare în lei.

BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 513 unităţi retail amplasate în majoritatea oraşelor cu mai mult de 10.000 de locuitori din toată România, ca şi prin cele 21 de centre de business şi 23 de birouri mobile dedicate companiilor. BCR deţine cea mai mare reţea de echipamente de auto-servire bancară din ţară – aproximativ 2.600 Echipamente (ATM-uri, Maşini Multifuncţionale, Terminale Automate de Plăţi, Maşini de schimb valutar) ca şi 12.000 de terminale POS pentru plăţile prin card la comercianţi.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...