Profitul record pentru Alico Asigurări în 2011

Alico Asigurări România a încheiat anul trecut cu un profit net de 74 milioane de lei, în creştere cu 7,4% faţă de 2010, fiind cel mai bun rezultat înregistrat la nivelul industriei de profil, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al asigurătorului, Theodor Alexandrescu.
Economica.net - J, 21 iun. 2012, 10:07
Profitul record pentru Alico Asigurări în 2011

„Alico Asigurări a continuat să crească şi în 2011, confirmând statutul său de cea mai performantă companie de asigurări a ultimilor ani, în ciuda situaţiei economice dificile. Continuând performanţă din 2010, când a obţinut cel mai mare profit din piaţa de asigurări din România, câştigul net a înregistrat o creştere de peste 7%, ridicandu-se la 74 milioane de lei”, a spus Alexandrescu.

Potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Alico Asigurări a înregistrat în 2010 un profit net de 68,9 milioane de lei, de la 69,2 milioane de lei în urmă cu un an.

În privinţa subscrierilor, compania a înregistrat venituri din prime de 207 milioane de lei, în creştere uşoară, de 1%, faţă de 2010.

„Ca pondere în total portofoliu contractat anul trecut, 75% sunt asigurări de viaţă tradiţionale”, a spus Alexandrescu.

La nivelul industiriei de asigurări de viaţă, subscrierile au urcat cu 4,6% în 2011, la 1,74 miliarde de lei. În schimb, veniturile din asigurări generale au scăzut cu 6,5%, la 6,21 miliarde de lei.

Pe partea de daune, Alico a plătit despăgubiri în sumă de 22 milioane de lei, comparativ cu 21,2 milioane de lei în 2010.

Pentru acest an, şeful Alico România spune că obiectivul managementului este menţinerea trendului de majorare a veniturilor în condiţii de profitabilitate, preferabil peste rata de creştere a pieţei, care se va menţine la nivelul unei singure cifre procentuale.

„Aşa cum am anunţat în 2011, vrem să devenim lider de piaţă într-o perioadă de cinci ani”, a afirmat Alexandrescu.

Şeful Alico a mai spus că, pentru acest an, priorităţile companiei sunt extinderea canalelor de vânzare, lansarea de produse noi şi crearea unei reţele de agenţi profesionişti, care să răspundă cât mai bine nevoilor clienţilor.

Înfiinţată în 1998, Alico Asigurări este al treilea asigurător local de viaţă în funcţie de primele subscrise, după ING Asigurări de Viaţă şi BCR Asigurări de Viaţă.

La 1 noiembrie 2010, MetLife (Statele Unite) a achiziţionat Alico, iar ca urmare a acestui acord Alico Asigurări şi Alico Pensii sunt companii afiliate MetLife.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...