PSD cere scaunul lui Vasile Blaga

PSD a contestat la CCR alegerea democrat-liberalului Vasile Blaga în funcţia de preşedinte al Senatului.
Economica.net - mie, 07 dec. 2011, 11:31

Social-democraţii au depus sesizarea la CCR în cursul zilei de astăzi.

Prin contestaţia depusă, PSD îşi revendică funcţia de şef al Senatului, pe care a pierdut-o după ce a cerut revocarea lui Mircea Geoană, exclus din partid.

Senatorul Dan Şova a explicat, potrivit Mediafax, că este vorba de „o chestiune tehnică” şi că se reia practic „demonstraţia din 2005”.

„Anume că preşedintele trebuia să fie de la PSD, pentru că este rezultatul algoritmului din alegeri. PSD a luat cele mai multe voturi în alegeri şi era normal să i se atribuie una din cele două Camere. Vom vedea ce va decide Curtea”, a declarat Şova.

Tot astăzi, judecătorii CCR urmau să dezbată şi contestaţia lui Mircea Geoană privind revocarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului, dar au amânat luarea unei decizii.

Vasile Blaga a fost ales în 28 noiembrie preşedinte al Senatului, cu 69 de voturi în favoarea sa, faţă de 63 de voturi „pentru” întrunite de candidatul opoziţiei, Titus Corlăţean.

Alegerea noului preşedinte al Senatului a avut loc urmare a revocării din această funcţie a lui Mircea Geoană, la solicitarea PSD, după excluderea acestuia din partid.

Te-ar mai putea interesa și
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Un procent de 86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze în următoarele şase luni, procent în uşoară creştere faţă de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit......
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie ...
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe pregătirea pentru iarnă
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe ...
Termoenergetica informează că, de la 1 octombrie, va începe etapizat încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare ...
Dosar Călin Georgescu – stenograme. Georgescu voia să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac casele în Italia pentru servitori”
Dosar Călin Georgescu – stenograme. Georgescu voia să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac ...
Dosar Călin Georgescu - Fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu intenţiona să ceară azil politic în Italia, ...