Putin a transmis un mesaj pentru Trump, prin intermediul emisarului Steve Witkoff

Kremlinul a anunțat vineri că președintele rus Vladimir Putin a transmis prin emisarul american Steve Witkoff un mesaj pentru omologul său american Donald Trump cu privire la propunerea sa de încetare a focului în Ucraina, care suscită deopotrivă rezerve și un optimism prudent la Moscova, informează AFP.
AGERPRES - vin, 14 mart. 2025, 13:42
Putin a transmis un mesaj pentru Trump, prin intermediul emisarului Steve Witkoff

Președintele rus a transmis via Witkoff informații și semnale suplimentare în atenția președintelui Trump, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarându-se ‘prudent optimist’, în timpul briefingului său zilnic.

„Atunci când Witkoff va transmite toate informațiile președintelui Trump, noi vom decide timingul pentru o discuție între cei doi președinți”, a declarat Peskov.

Sub presiunea SUA, Ucraina a acceptat la începutul acestei săptămâni un armistițiu imediat și necondiționat, dacă acesta va fi de asemenea respectat de Rusia, care până acum a ezitat să dea un răspuns clar.

Joi, Vladimir Putin a emis rezerve, invocând chestiuni importante de reglat în prealabil, având totodată grijă să nu respingă complet inițiativa lui Donald Trump.

„Suntem pentru, însă există nuanțe”, a declarat președintele rus, afirmând că dorește să discute despre ele cu americanii și poate să-l sune pe președintele Trump.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat după aceasta afirmațiile manipulatorii ale omologului său rus, acuzându-l că tărăgănează lucrurile.

Chiar dacă a calificat foarte promițătoare aceste cele mai recente declarații ale lui Putin, Trump a avertizat că ar fi un moment foarte dezamăgitor pentru lume dacă Rusia va respinge planul său pentru o suspendare timp de 30 de zile a luptelor în Ucraina.

„Mi-ar plăcea să mă văd sau să discut cu el, a adăugat Trump, însă trebuie reglementată rapid problema unui armistițiu”, a subliniat Trump.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...