Putin pare neinteresat de reînarmarea NATO

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că reînarmarea NATO nu reprezintă o amenințare pentru Rusia, deoarece, potrivit acestuia, țara sa are capacitățile de apărare necesare pentru a-i face față, după mai bine de trei ani de conflict în Ucraina care a militarizat statul rus, comentează AFP.
AGERPRES - J, 19 iun. 2025, 07:49
Putin pare neinteresat de reînarmarea NATO

În același timp, președintele rus a salutat faptul că armata sa avansează în fiecare zi pe linia frontului, în fața unei armate ucrainene mai puțin numeroasă și aflată în dificultate, scrie Agerpres.

Alianța Nord-Atlantică, care urmează să se reunească într-un summit săptămâna viitoare la Haga, își împinge membrii să își mărească cheltuielile de securitate, în contextul fierbinte al conflictului din Ucraina, declanșat de atacul rusesc din 2022 împotriva vecinului său.

Potrivit lui Putin, noi nu considerăm o reînarmare a NATO ca pe o amenințare la adresa Federației Ruse, deoarece suntem autosuficienți din punct de vedere al securității.

„Ne îmbunătățim constant forțele armate și capacitățile de apărare”, a mai afirmat el în cursul unei întâlniri cu reprezentanți ai agențiilor de presă străine, printre care AFP, la Sankt Petersburg.

O creștere a cheltuielilor țărilor membre ale NATO la 5% din PIB-ul lor ar crea provocări specifice pentru Rusia, a recunoscut Vladimir Putin, considerând, totuși, că această creștere a cheltuielilor este lipsită de sens pentru membrii Alianței.

„Vom contracara toate amenințările care vor apar. Nu există nicio îndoială în această privință”, a subliniat el.

Șeful statului rus a prezentat ofensiva rusă la scară largă lansată în Ucraina în 2022 ca parte a unui conflict mai amplu între Rusia și Alianță, pe care o consideră o amenințare existențială la adresa frontierelor țării sale.

În cadrul discuțiilor de pace privind Ucraina, el dorește să vorbească – în special cu liderul american Donald Trump – despre arhitectura de securitate de pe vechiul continent.

Kievul, la rândul său, caută să obțină garanții de securitate din partea Alianței Atlantice în perspectiva oricărui acord vizând să pună capăt luptelor.

În această stadiu, tratativele de pace dintre cei doi beligeranți, inițiate sub presiunea lui Donald Trump, sunt blocate, cele două părți rămânând ancorate în pozițiile lor, foarte divergente.

Rusia a respins armistițiul necondiționat dorit de Ucraina care, la rândul ei, a descris cererile Rusiei drept ultimatumuri. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut lui Vladimir Putin să se întâlnească personal pentru a găsi o soluție la conflict, o opțiune respinsă de președintele rus, la fel ca și propunerea Kievului pentru un armistițiu necondiționat.

Joi, acesta din urmă a declarat că este deschis unui astfel de summit, dar numai în cadrul etapei finale a negocierilor.

„Chiar sunt pregătit să mă întâlnesc (cu Zelenski), dar numai dacă este vorba de etapa finală a negocierilor”, a declarat președintele rus în fața reprezentanților agențiilor de presă străine.

Cu toate acestea, el a pus din nou sub semnul întrebării legitimitatea liderului ucrainean, al cărui mandat prezidențial a expirat oficial în mai 2024.

Kievul nu a putut organiza alegeri prezidențiale din cauza atacului rus și a introducerii legii marțiale.

„Sunt pregătit să mă întâlnesc cu oricine, chiar și cu Zelenski. Nu aceasta este problema. Dacă statul ucrainean are încredere într-o anumită persoană pentru a conduce negocierile, Dumnezeule, acela poate fi Zelenski”, a afirmat șeful statului rus în timpul acestei mesei rotunde.

„Nu contează cine negociază, chiar dacă este actualul șef al regimului”, a adăugat el.

De asemenea, Putin a afirmat că este necesar să se găsească o soluție care nu numai să pună capăt conflictului actual, dar și să creeze condițiile necesare pentru a preveni repetarea unor astfel de situații pe termen lung.

Două runde de discuții între ruși și ucraineni au avut loc la Istanbul, dar nu au dus la niciun progres către un armistițiu în acest conflict care a făcut zeci de mii de morți și răniți.

Moscova, a cărei armată ocupă încă aproape 20% din teritoriul ucrainean, cere Kievului printre altele să își retragă forțele din patru regiuni pe care susține că le-a anexat, ca Ucraina să renunțe la aderarea la NATO și să își limiteze dimensiunea armatei.

Pe teren, forțele rusești continuă să bombardeze zilnic orașele și satele ucrainene. Miercuri dimineața, acestea au lansat o serie de atacuri asupra Kievului, soldate cu cel puțin 28 de morți, potrivit autorităților ucrainene, unul dintre cele mai grave bilanțuri în capitală din 2022.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români ...
Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, după ce va plăti și taxele și contribuțiile aferente, relevă ultimul......
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
Un atac ucrainean cu drone a vizat în zorii zilei de miercuri o rafinărie din Tuapse, în sud-vestul Rusiei, unde se estimează ...
Ce a spus Putin în discursul de Anul Nou
Ce a spus Putin în discursul de Anul Nou
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat miercuri, în discursul său de Anul Nou, că Rusia crede în "victoria" sa în ...
O prietenie controversată. Mega-proiecte făcute de companii din China în Serbia, contracte fără licitaţii şi sub incidenţa riscurilor de corupţie (analiză)
O prietenie controversată. Mega-proiecte făcute de companii din China în Serbia, contracte fără licitaţii şi sub incidenţa ...
Serbia construieşte cele mai ambiţioase proiecte, de la Expo 2027 la metroul din Belgrad, cu contracte atribuite companiilor ...