Putin pleacă mai devreme de la summitul G20 din Australia, din cauza poziţiei celorlalte mari puteri privind Ucraina

Preşedintele rus intenţionează să plece mai devreme decât era prevăzut de la lucrările summitului G20 de la Brisbane, a anunţat sâmbătă o sursă din cadrul delegaţiei ruse, în contextul în care liderul de la Kremlin se confruntă cu o presiune crescută a liderilor occidentali pe fondul crizei din Ucraina, reltează AFP, citată de AGerpres.
Economica.net - S, 15 nov. 2014, 13:15
Putin pleacă mai devreme de la summitul G20 din Australia, din cauza poziţiei celorlalte mari puteri privind Ucraina

‘Programul pentru a doua zi s-a schimbat. A fost scurtat’, a declarat această sursă din cadrul delegaţiei ruse pentru AFP.

Preşedintele rus va participa duminică la reuniunile summitului dar nu va fi prezent la dejunul oficial şi va susţine mai devreme decât era prevăzut conferinţa sa de presă. ‘Acest dejun era mai mult un soi de divertisment’, a adăugat sursa citată.

Vladimir Putin a fost confruntat în legătură cu poziţia Rusiei referitor la Ucraina de către mai mulţi lideri la summitul G20 de la Brisbane, inclusiv de către preşedintele american Barack Obama, potrivit Reuters.

Liderii occidentali au ameninţat cu impunerea de sancţiuni suplimentare dacă Rusia nu-şi retrage trupele şi armamentul din ţara vecină, punând în umbră discuţiile cu privire la modalităţile de creştere economică nivel mondial.

Potrivit Reuters, un oficial rus a declarat că Putin intenţionează să plece mai devreme pentru că trebuie să participe la o serie de întâlniri la Moscova.

Liderul de la Kremlin a fost însă se pare vizibil deranjat de schimburile de replici avute la summit cu o serie de lideri occidentali, printre care şi premierul canadian Stephen Harper.

„Cred că vă voi strânge mâna, dar am un singur lucru să vă spun: trebuie să plecaţi din Ucraina’, i-a spus Harper lui Putin la summit, potrivit purtătorului său de cuvânt, Jason MacDonald.

Răspunsul lui Putin la acest comentariu nu a fost unul pozitiv, a precizat MacDonald, fără a furniza alte detalii

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...