Putin va învinge la prezidenţiale din primul tur cu 58,6% din voturi – sondaj

Premierul rus Vladimir Putin, candidatul favorit al alegerilor prezidenţiale din 4 martie, va fi ales preşedinte din primul tur de scrutin cu 58,6% din voturi, relevă un sondaj realizat de Centrului rus de sondare a opiniei VŢIOM, relatează luni Eho Moskvî şi Interfax.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 10:00

„Conform prognozelor VŢIOM, alegerile se vor desfăşura într-un singur tur, iar Putin va învinge cu 58,6% din sufragii. El va fi urmat de (candidatul comunist) Ghennadi Ziuganov, care va obţine doar 14,8% din voturi. Serghei Mironov (liderul Rusiei Juste, de centru-stânga) este creditat cu 7,7% din intenţiile de vot”, a detaliat directorul VŢIOM, Valerii Federov.

Acesta nu a menţionat procentajul pe care l-ar obţine ultranaţionalistul Vladimir Jirinovski şi miliardarul Mihail Prohorov. Potrivit studiului precedent, din 10 februarie, ei erau creditaţi cu 8,2%, respectiv 4,6% din opţiunile electoratului.

Federov a precizat că aproape o cincime – 18% – dintre ruşi pun la îndoială corectitudinea scrutinului.

Sondajul de opinie a fost efectuat în perioada 10-12 februarie pe un eşantion de 1.600 de persoane din 46 de regiuni ale Rusiei, cu o marjă de eroare de 3,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire a acordului pentru importul de gaze naturale
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire ...
Serbia speră să obţină o nouă prelungire a acordului privind livrările de gaze din Rusia, a declarat sâmbătă preşedintele Aleksandar Vucic, după o convorbire cu Vladimir Putin, în timp ce......
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul său consideră gestul o escrcherie electorală
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul ...
Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a anunţat vineri o măsură de interzicere a pariurilor sportive şi ...
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, ...
Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate sunt principii ...
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul de la 21% la 19% de îndată ce ne permitem acest lucru
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, sâmbătă, că obiectivul viitoarei guvernări îl reprezintă o indexare ...