Puţină imaginaţie

Dincolo de glumă, însă, explicaţia gestului este una simplă: aceşti oameni, pe care îi urâm, toţi, cu atâta pasiune, nu se văd aşa cum îi vedem noi. Nimeni nu face rău crezând că face rău, ci are întotdeauna la purtător o mitralieră cu justificări. E pentru copii, pentru ca ei să aibă o viaţă mai bună, sunt un învingător care a muncit o viaţă întreagă şi acum culege roadele, din banii obţinuţi hrănesc foarte mulţi angajaţi în afacerile mele etc. Vedeţi? Doar motive bune, pozitive. N-o să auziţi pe nimeni (în afară de Sorin Ovidiu Vântu) care să susţină că e un tâlhar şi un corupt.

De aceea, nimic neobişnuit în gestul senatoarei. Ceea ce este neobişnuit, aici, este incapacitatea noastră de a ne organiza pentru a scăpa de aceşti dăunători care ne mănâncă din durata de viaţă, atât de preţioasă. Pentru că, de ce să n-o recunoaştem, suntem conduşi de oameni corupţi şi reduşi mintal, oameni care cred că, după ce ai furat traiul mai bun al celor pe care ai jurat să îi serveşti, dacă-ţi dai pe frunte cu magie scapi de puşcărie. Oameni care nu conştientizează furtul (şi de aceea ne par nouă lipsiţi de moralitate) pentru simplul fapt că este un fel de a trăi. Unicul fel. Oameni complet lipsiţi de educaţie, agramaţi care nu înţeleg rolul Constituţiei sau al unui sistem politic.

Ne lipsesc anticorpii. Acesta este tragicul adevăr. Am început, în ultima perioadă, să dezvoltăm unii, via SRI-DNA-judecători, însă nu ştim din a cui voinţă. Clar, nu din a celor care ne conduc. Aceştia încearcă din răsputeri şi cu disperare să blocheze această tentativă de despăduchere a societăţii. Nici măcar „câinele de pază”, presa, nu are resursele necesare pentru a înţelege şi explica ce se întâmplă sau pentru a spune, măcar, adevărul de dincolo de interesele diverşilor patroni şi şefuleţi. Nici măcar pentru a lua atitudine publică atunci când un personaj toxic precum Lavinia Şandru se revendică drept „colegă”, criticând jurnaliştii care nu i-au luat apărarea soţului din cătuşe, Darius Vâlcov, că doar aşa se face, era şi o mişcare, „Uniţi Furăm”. Nu, stimată doamnă, nu suntem „colegi”. Dumneavoastră nu sunteţi jurnalistă, iar eu nu sunt politruc. Măcar lucrurile astea să fie limpezi.

În fine, aş încheia textul cu un alt exerciţiu de imaginaţie. Să ne închipuim că toţi cei necinstiţi vor fi închişi şi, ca atare, Parlamentul se va goli. Să facem, aşadar, efortul de a ne imagina că acel spaţiu gol va trebui, cumva, umplut. Şi să ne gândim, fiecare, la trei persoane pe care le-am vedea acolo. Exact.