RABLA 2019 – Programul va avea şi a doua sesiune. Fondurile au fost consumate în proporţie de 80% pentru prima ediţie din acest an

RABLA 2019 - Vicepreşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Dorin Corcheş, a declarat joi, la Bistriţa, că fondurile alocate programului Rabla auto au fost consumate până acum, în prima sesiune, în proporţie de 80%, urmând să existe şi o a doua sesiune în acest an.
Economica.net - J, 02 mai 2019, 08:50
RABLA 2019 - Programul va avea şi a doua sesiune. Fondurile au fost consumate în proporţie de 80% pentru prima ediţie din acest an

Programul Rabla este un program foarte cunoscut de români, consumat. Mai avem undeva la aproximativ 20% din fondurile alocate în prima sesiune. Cu siguranţă va exista şi a doua sesiune, pentru că ne dorim să atingem cel puţin numărul de autoturisme noi pe care l-am atins anul trecut, respectiv 50.000. (…) Din cele 30.000 de vouchere pentru prima etapă a programului, mai avem aproximativ 6.000 de ecotichete, pe care cu siguranţă le vom consuma în zilele următoare”, a spus Corcheş.

Potrivit vicepreşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, în aproximativ o lună ar putea demara şi programul Rabla pentru electrocasnice.

„În ceea ce priveşte programul Rabla electrocasnice, facem ultimele modificări pentru a fi îmbunătăţit acest program şi, în aproximativ două săptămâni, veţi fi la curent cu noile modificări şi demararea acestui program. Noi sperăm ca în maximum o lună de zile să îl avem pornit şi programul Rabla electrocasnice”, a precizat Dorin Corcheş.

Programul Rabla auto a început, în acest an, în data de 12 aprilie.

Prima de casare de 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrice.

Potrivit Ministerului Mediului, începând de vineri, persoanele fizice pot merge la producătorii validaţi în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere pentru a-şi achiziţiona un autovehicul nou, cu emisii scăzute, în locul celui vechi, poluant. Tot de vineri, persoanele juridice care doresc să acceseze programul pot depune dosare de acceptare la Administraţia Fondului pentru Mediu, scrie News.ro.

Prin Programul Rabla Clasic, aflat deja la a 15-a ediţie, au fost casate peste 550.000 de autovehicule vechi, poluante şi au fost achiziţionate peste 300.000 de maşini noi, care poluează mai puţin.

În 2019, suma alocată este de peste 320 milioane lei, pentru circa 35.000 de prime de casare, cuantumul primei de casare fiind de 6.500 lei şi se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km, scrie News.ro.

La prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei care se acordă la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt şi/sau un ecobonus în valoare de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid.

Dacă întrunesc ambele condiţii, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare.

Totodată, a fost lansat Programul Rabla Plus, aflat la a IV-a ediţie. În anul 2016, programul a demarat cu 150 de unităţi vândute, iar în 2017 a fost reconfigurat, prin acordarea celui mare eco-voucher din Europa pentru astfel de maşini – 10.000 de euro.

Urmare a acestui fapt, în anul 2018, prin programul Rabla Plus, s-au acordat peste 1.400 de eco-vouchere.
Pentru anul 2019, suma alocată pentru finanţarea acestui program este de 93 milioane lei.

De asemenea, pentru a stimula achiziţia vehiculelor electrice, Administraţia Fondului pentru Mediu finanţează, cu 90 de milioane de lei, achiziţia şi instalarea de staţii de încărcare performante în municipiile reşedinţă de judeţ.

Te-ar mai putea interesa și
Marco Rubio spune că Trump încă nu s-a decis cum va răspunde țărilor din NATO care au refuzat să ofere acces Armatei SUA la bazele de peritoriul lor pentru a ataca Iranul
Marco Rubio spune că Trump încă nu s-a decis cum va răspunde țărilor din NATO care au refuzat să ofere acces Armatei ...
Preşedintele american Donald Trump nu a decis deocamdată cum să reacţioneze faţă de refuzul anumitor aliaţi de a permite forţelor armate americane să le utilizeze bazele, a declarat vineri......
Trenul românesc Leon, care a dus clubberi la mare, merge săptămâna viitoare la munte. Destinația? Surpriză!
Trenul românesc Leon, care a dus clubberi la mare, merge săptămâna viitoare la munte. Destinația? Surpriză!
Grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, anunță vineri că va introduce trenul diesel Leon pe o rută ...
Aurul în perioade de criză: de ce prețurile scad înainte să crească
Aurul în perioade de criză: de ce prețurile scad înainte să crească
Volatilitatea accentuată de pe piețele globale din ultimele zile a readus în atenție modul în care evoluează aurul ...
Hidroelectrica anunță că a atins un nou pragul istoric de capitalizare, de 76,3 miliarde de lei, în plin conflict cu prim-ministrul Ilie Bolojan
Hidroelectrica anunță că a atins un nou pragul istoric de capitalizare, de 76,3 miliarde de lei, în plin conflict cu ...
Societatea Hidroelectrica a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că astăzi, 8 mai 2026, se marchează un nou moment ...